Ce este viața viitoare?
Viața viitoare este continuarea vieții de pe pământ, într-o lume nouă și în împrejurări cu totul diferite.
Credința în viața viitoare este o dogmă a Bisericii Ortodoxe cuprinsă în articolul al doisprezecelea al Crezului: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. Deci, dacă ne întreabă cineva: Ce este viața viitoare?, vom răspunde: ea este continuarea vieții de pe pământ, într-o lume nouă și în împrejurări cu totul diferite. Viața viitoare este continuare a dezvoltării morale duhovnicești a omului în toată veșnicia, fie în bine (adevăr), fie în rău (minciună). După cum pe pământ omul, după felul viețuirii sale, se apropie de Dumnezeu sau se depărtează de El, de asemenea și dincolo de mormânt, unele suflete sunt cu Dumnezeu și întru Dumnezeu, iar altele sunt departe de El.
Sufletul trece la veșnicele locașuri luând cu sine tot ce-i al său: predispozițiile, obișnuințele bune sau rele, de asemeni pasiunile ce-i sunt proprii și în care el a viețuit; nici acestea nu-l vor părăsi în lumea de dincolo de mormânt. Viața viitoare este expresia nemuririi dăruite de Dumnezeu sufletului prin suflarea de viață.
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 252-253)
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro