Ar mai rămâne să ne lămurim puţin despre înţelesul crucii ca suferinţă. Suferinţa necazurilor, a încercărilor este cea mai necunoscută cruce, pentru că mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de această cruce. Nu-i bine aşa. E semn că oamenii n-au cunoştinţă despre ce spune Sfântul Marcu din Filocalie: prin aceasta se cunoaşte dacă are cineva Duh Sfânt, dacă primeşte cu bucurie necazurile.

Tot acest sfânt spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin încercările asupra noastră:

1. Ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite;

2. Pentru ferirea de cele ce altfel le-am face;

3. Pentru întărirea vieţii.

Să nu spui că se poate câştiga virtute fără necazuri, căci neîncercată în necazuri nu este întărită.

Cea mai grea încercare este necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare? Stăm poate liniştiţi, fiindcă Mântuitorul nostru, prin moartea Sa, a schimbat nu numai Crucea, din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus, moartea era o plată a păcatului, era o pedeapsă a firii omeneşti. De la înfrângerea morţii prin Învierea Omului, moartea, cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi o izbăvire a firii omeneşti. Aşa ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 108)