Să ştiţi că în Scriptură nu există o poruncă anume pentru cinstirea Sfintei Cruci însă este foarte logic să cinstim Sfânta Cruce. De ce? În Scriptură, mai întâi de toate, trebuie să se ştie că nu sunt scrise toate câte am vrea noi să fie scrise, pentru că Scriptura este o colecţie de cărţi ocazionale. Atunci nu s-a pus problema dacă s-a instituit cinstirea Sfintei Cruci. În modul tradiţional, adică în mod verbal, fără să se scrie despre asta, oamenii au primit practica aceasta şi n-au mai discutat-o, aşa cum de fapt n-ar mai trebui să o discutăm nici noi, pentru că o avem în Tradiţia Bisericii. Ceea ce e sigur, există texte în care se arată că în secolul al IV-lea exista practica închinării, practica însemnării cu semnul Sfintei Cruci. Însă dacă vrem totuşi să găsim nişte temeiuri, putem să le găsim, dar indirecte. Logic vorbind, lucrurile stau aşa: crucea a fost nu numai un mijloc de chinuire a Mântuitorului, o unealtă de chinuire, ci a fost mai ales un altar de jertfa. De ce? Pentru că Domnul Hristos a vrut să primească patimile, a vrut să primească răstignirea, şi atunci crucea devine, din unealtă de chinuire, aşa cum au gândit-o răstignitorii Mântuitorului, altar de jertfă.

Iar altarul este un obiect de închinare și în Vechiul Testament. În Noul Testament crucea simbolizează şi Învierea Domnului Hristos. Dacă după pătimire n-ar fi urmat Învierea, jertfa Mântuitorului n-ar fi avut valoarea pe care credem noi că a avut-o.

Prin urmare cinstim Sfânta Cruce, cinstim jertfa şi Învierea. Şi mai e ceva care este foarte important, jertfa Mântuitorului este semnul iubirii Mântuitorului. Cineva spunea că Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată spre oameni. De ce? Pentru că Dumnezeu este iubire şi iubirea se arată în jertfă şi, arătându-se în jertfă, iubirea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni.

Aşa încât noi avem temeiuri indirecte. Sfântul Apostol Pavel spune: „Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în Crucea Domnului” (Gal.6, 14), prin cruce înţelegând fără îndoială, puterea iubitoare a Mântuitorului şi totodată și semnul acestei jertfe. Cei care nu cinstesc Crucea Mântuitorului zic că crucea a fost o simplă unealtă de chinuire. A fost și o unealtă de chinuire, dar dacă chinuirea aceasta Domnul Hristos a vrut să o primească, înseamnă atunci că Crucea e mai mult decât o unealtă de chinuire, a fost „altar de jertfă”. Asta trebuie reţinut. Domnul Hristos a vrut și a rânduit chiar să I se pomenească jertfa, chiar chinurile Lui. El a dat poruncă să se pomenească jertfa Lui prin Sfânta Liturghie, prin Sfânta Euharistie. Asta înseamnă că Domnul Hristos, Care a zis că „se cădea ca Hristos să pătimească şi să intre în mărirea Sa” (Luca 24, 26), este bucuros de cinstirea pe care o aducem Crucii Lui pentru că noi nu despărţim niciodată pe Domnul Hristos de Cruce, nici Crucea de Domnul Hristos.

(Arhim. Teofil Părăian, Puncte cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, pp. 156-157)