Cum este judecat sufletul?

Cuvinte duhovnicești

Cum este judecat sufletul?

    • Cum este judecat sufletul?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Orice gândește, orice vorbește omul, orice face, în fiecare clipă, e scris în cartea vieții. Totuși, abia la Judecata de apoi, Mântuitorul va hotărî, adică va face bilanțul, cât e minus, cât e plus.

Cum este sufletul judecat, părinte? La judecata particulară, cum este judecat sufletul? Sunt acele vămi ale văzduhului?

Da... orice gândește, orice vorbește omul, orice face, în fiecare clipă, e scris în cartea vieții. Totuși, abia la Judecata de apoi, Mântuitorul va hotărî, adică va face bilanțul, cât e minus, cât e plus. V-am spus: și la Ștefan Vodă, și la ceilalți, așa s-a făcut, câte a făcut păcate, cât bine. Deci, Dumnezeu hotărăște dacă ai făcut mai mult bine decât rău. El hotărăște locul, spune: „Mă duc înainte, să vă pregătesc loc la fiecare”, nu? De aceea, după moarte, încă trei zile, sufletul – așa spune Biserica noastră – încă este în preajma trupului și a celor ai lui, care sunt părinți sau copii sau frați sau rude sau cine ce are, unde moare. Abia pe urmă sufletul merge în locul în care hotărăște Dumnezeu, nu definitiv, ci până la Judecata de pe urmă, în locul provizoriu. Nu există ce spun catolicii, purgatoriu, ci Dumnezeu știe fiecare unde trebuie să meargă.

(Părintele Adrian FăgețeanuViața mea. Mărturia mea, Interviuri de Andrei Dârlău, volum coordonat de Ciprian Voicilă, Editura Areopag, București, 2011, pp. 98-99)