Prima dată când mă duc la chilie, să mă iert cu aceia cu care am făcut ascultarea, fie că am ceva cu cineva, fie că nu am, eu să zic: „Blagosloviţi şi mă iertaţi pe mine, păcătosul, poate am supărat cu ceva”. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu să te ierte”. Şi când mă duc la chilie, e să n-am nimic cu nimeni, şi acela-i câştigul meu.

Eu aşa am socotit în mănăstire pe stareţ, ca pe un sfânt; şi când nu l-am mai putut socoti ca pe un sfânt, gata, am picat pe pământ, am pierdut tot. Că zice: „Dea Domnul după inima ta”. Dacă eu îi credeam sfinţi, bucuria Duhului Sfânt o simţeam. Felul cum îi simt pe ei aşa îmi dă mie Dumnezeu. Cei care doresc mântuire tuturor, Dumnezeu le dă cele de folos; cei ce rău o dorit, rău o şi găsit.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 15)