Așadar, cum se dobândește nepătimirea? Pentru a înfățișa în mod concis căile care duc la tărâmul făgăduinței – altfel spus, la tărâmul nepătimirii – vom recurge la câteva pasaje patristice lămuritoare:

1. „Ascultarea naște smerenie, iar smerenia liberarea de patimi (apatheia).” (Sfântul Ioan Scărarul)

2. „Dacă dorești nepătimirea îndumnezeitoare, află mai întâi ceea ce dorești prin ascultare și smerenie, ca nu cumva umblând pe altă cale, să-ți pricinuiești doar osteneli”. Și încă: „Nu vei dobândi nepătimirea fără dragoste”. (Sfântul Teognost)

3. „Iubirea și înfrânarea păstrează mintea nepătimașă față de lucruri și față de înțelesurile lor.” Întrucât există grade de intensitate în dragoste, iar virtuțile se însoțesc între ele, și întrucât viața duhovnicească este un tot unitar și împreunat în mod organic, o viață trăită în dragostea după Dumnezeu atrage după sine nepătimirea, care se îngemănează cu dragostea: „Plata înfrânării este nepătimirea, iar a credinței, cunoștința; nepătimirea, la rândul ei, naște discernământul, iar cunoștința, dragostea de Dumnezeu.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 351-352)