Cuvânt pentru tânărul din zilele noastre
Așa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos. Nu erou într-o dragoste falsă, omenească, pătimașă, ci eroul lui Hristos.
Ce ne puteți spune despre tânărul din zilele noastre? Mai precis, cum ar trebui să fie un tânăr care vrea să slujească lui Dumnezeu, sincer, din toată inima?
Sigur, depinde de el dacă este din toată inima. Cel puțin să fie un tânăr care să facă primii pași spre scopul suprem: mântuirea. Și de acești primi pași depinde toată viața lui. Spre mântuire, adică să duc o viață de biserică, de spovedanie curată, de o inimă bună pentru ceilalți, cu milostenii, căci „Milostenia – și Vlahuță spune – e toată Scriptura!”
O viață creștină de rugăciune, ca să nu fie ca un bulgăre la culcare, la deșteptare, adică, nu mă refer la o viață de rugăciune după tipic, ci de o tresărire, dacă se poate. De aceea m-a făcut să spun că orice clipă poate să fie un timp, și orice suspinare poate să fie o rugăciune.
Vedeți, asta-i place lui Dumnezeu! El asta vrea de la noi, ca noi să fim mereu cu inima spre El, pentru că El este Cel ce este. El ne-a creat, El ne va judeca, El ne va ferici, și atunci, ce motive materiale am avea să nu ne temem numai și numai de El? „O, de-ați ști cine sunt Eu!” – L-ați auzi pe Dumnezeu. Și, cum se spune chiar în anumite situații, că „Eu știu ce înseamnă a plânge!”.
Așa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos. Nu erou într-o dragoste falsă, omenească, pătimașă, ci eroul lui Hristos. Tot ce a spus Hristos este adevărat. „O, ce ai spus, Hristoase, tot e adevărat!”.
Atunci, un tânăr care pune problema aceasta va putea pune și al doilea și al treilea pas, și toți pașii lui spre mântuire și, bineînțeles, va fi ajutat de harul lui Dumnezeu. (Părintele Arsenie Papacioc)
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 124-125)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro