Dacă omul are harul lui Dumnezeu, întreaga lume primește binecuvântare

 

Dacă omul sfinţeşte lucrurile lumii, atunci se sfinţesc; dacă le întinează omul, se întinează. Uite, de exemplu, apa: dacă sfinţim apa noi, oamenii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu devine aghiasmă. Dacă o lăsăm însă precum este, se va strica, va face viermi, iar dacă, mai mult, o vom folosi să înecăm pe cineva, atunci am întinat-o deplin, am făcut-o apă „păcătoasă”, instrument al răului, instrument al iadului.

Omul a fost întotdeauna speranţa lumii, speranţa animalelor, speranţa plantelor, a naturii, speranţa pământului şi a cerului. Acestea singure nu se pot izbăvi, singure nu se pot sfinţi; dacă le sfinţeşte omul, se sfinţesc; dacă le întinează omul, se întinează. Uite, de exemplu, apa: dacă sfinţim apa noi, oamenii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu devine aghiasmă. Dacă o lăsăm însă precum este, se va strica, va face viermi, iar dacă, mai mult, o vom folosi să înecăm pe cineva, atunci am întinat-o deplin, am făcut-o apă „păcătoasă”, instrument al răului, instrument al iadului.

Închipuiţi-vă ce ar fi zis apa dacă ar fi avut gură: „Te rog, omule, nu mă duce în păcat, nu mă folosi spre păcat şi spre crimă, ci, te rog, ai milă de mine, sfinţeşte-mă cu harul lui Dumnezeu pe care ţi l-a dat cu Înseşi mâinile şi Însăşi suflarea Sa, când a suflat Acela înlăuntrul tău. Te rog, omule, ai milă de mine!”.

Acestea le-ar zice apa omului, acestea ar zice pietrele, cuţitul, praful de puşcă, energia atomică şi toate celelalte, animalele, plantele, întreaga lume: „Te rog, omule, ai milă de mine!”. Omul a luat de la început harul lui Dumnezeu şi de la om aşteptau toate lucrurile lumii să le predea mai departe acest har. Înţelegeţi că dacă omul are harul lui Dumnezeu, poate să-l dea şi lucrurilor lumii, dacă omul pierde harul lui Dumnezeu, nu poate să dea nimic lucrurilor lumii, căci, dacă nu ai, de unde să dai?

Şi te întreb, dacă îţi pierzi portofelul cu toţi banii şi te întâlnesc în acea clipă şi îţi cer o datorie, îmi vei da? „Nu, desigur, căci pur şi simplu nu am”, îmi vei spune.

Aşa deci, şi atunci când omul a pierdut harul lui Dumnezeu, nu a mai avut de unde să dea acest har lumii. Înainte de cădere, înainte de păcat, omul avea harul dumnezeiesc şi îl dăruia mai departe lucrurilor lumii, împreună cu numele lor adevărate şi starea lor adevărată.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, traducere din limba greacă de Părintele Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 54-55)

De la același autor

Ultimele din categorie