Dacă omul are harul lui Dumnezeu, întreaga lume primește binecuvântare

Dacă omul sfințește lucrurile lumii, atunci se sfințesc; dacă le întinează omul, se întinează. Uite, de exemplu, apa: dacă sfințim apa noi, oamenii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu devine aghiasmă. Dacă o lăsăm însă precum este, se va strica, va face viermi, iar dacă, mai mult, o vom folosi să înecăm pe cineva, atunci am întinat-o deplin, am făcut-o apă „păcătoasă”, instrument al răului, instrument al iadului.

Omul a fost întotdeauna speranța lumii, speranța animalelor, speranța plantelor, a naturii, speranța pământului și a cerului. Acestea singure nu se pot izbăvi, singure nu se pot sfinți; dacă le sfințește omul, se sfințesc; dacă le întinează omul, se întinează. Uite, de exemplu, apa: dacă sfințim apa noi, oamenii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu devine aghiasmă. Dacă o lăsăm însă precum este, se va strica, va face viermi, iar dacă, mai mult, o vom folosi să înecăm pe cineva, atunci am întinat-o deplin, am făcut-o apă „păcătoasă”, instrument al răului, instrument al iadului.

Închipuiți-vă ce ar fi zis apa dacă ar fi avut gură: „Te rog, omule, nu mă duce în păcat, nu mă folosi spre păcat și spre crimă, ci, te rog, ai milă de mine, sfințește-mă cu harul lui Dumnezeu pe care ți l-a dat cu Înseși mâinile și Însăși suflarea Sa, când a suflat Acela înlăuntrul tău. Te rog, omule, ai milă de mine!”.

Acestea le-ar zice apa omului, acestea ar zice pietrele, cuțitul, praful de pușcă, energia atomică și toate celelalte, animalele, plantele, întreaga lume: „Te rog, omule, ai milă de mine!”. Omul a luat de la început harul lui Dumnezeu și de la om așteptau toate lucrurile lumii să le predea mai departe acest har. Înțelegeți că dacă omul are harul lui Dumnezeu, poate să-l dea și lucrurilor lumii, dacă omul pierde harul lui Dumnezeu, nu poate să dea nimic lucrurilor lumii, căci, dacă nu ai, de unde să dai?

Și te întreb, dacă îți pierzi portofelul cu toți banii și te întâlnesc în acea clipă și îți cer o datorie, îmi vei da? „Nu, desigur, căci pur și simplu nu am”, îmi vei spune.

Așa deci, și atunci când omul a pierdut harul lui Dumnezeu, nu a mai avut de unde să dea acest har lumii. Înainte de cădere, înainte de păcat, omul avea harul dumnezeiesc și îl dăruia mai departe lucrurilor lumii, împreună cu numele lor adevărate și starea lor adevărată.

(Arhimandritul Spiridonos LogothetisRăspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia și lumea, traducere din limba greacă de Părintele Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2012, pp. 54-55)

De la același autor

Ultimele din categorie