Trebuie să cunoaștem experiențial ce înseamnă să fii slab, dacă dorim să cunoaștem tăria lui Dumnezeu, așa cum Hristos și exemplifică, și afirmă: „Puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9).

Sfântul Irineu trimite la cazul lui Iona ca analogie pentru înțelegerea înțelepciunii lui Dumnezeu în aceste chestiuni. Prin lucrarea lui Dumnezeu, o balenă l-a înghițit pe Iona, nu pentru a-l ucide, ci pentru ca lui Iona să i se ofere un prilej de a învăța. Prin faptul că a stat în burta balenei timp de trei zile și trei nopți, fiind apoi aruncat afară de aceasta în chip neașteptat, Iona a conștientizat că este un slujitor al Domnului, Care a făcut cerul și pământul. Tot astfel, sugerează Sfântul Irineu, atunci când a pregătit dinainte planul de mântuire pus în lucrare de Domnul prin semnul lui Iona, Dumnezeu a îngăduit neamului omenesc să fie înghițit de chitul cel mare dintru început.

Din nou, Dumnezeu a făcut aceasta nu pentru ca neamul omenesc să piară, ci pentru ca oamenii, odată ce vor fi primit mântuirea, să știe că nu au viața din sau în ei înșiși. Ci, în schimb, Să-L recunoască pe Dumnezeu drept Făcător, iar pe ei înșiși făpturi ce depind de viața și existența ce vin de la Dumnezeu și pe care doresc să le primească.

În acest plan providențial, neamul omenesc reușește să-și cunoască slăbiciunile, dar în același timp și măreția lui Dumnezeu vizibilă în propria lor slăbiciune, preschimbând ceea ce este muritor în nemuritor și ceea ce este stricăcios în nestricăcios. Iona este, așadar, un semn al neamului omenesc pieritor, dar și un semn al Mântuitorului, deoarece chiar prin propria Sa moarte Hristos a biruit moartea.

În cele din urmă, Sfântul Irineu completează spunând că doar astfel pot fi create făpturi care pot să-I răspundă lui Dumnezeu cu dragoste, care pot să I se alăture în dragoste, și astfel, îndrăgostiți, ajung să devină părtași la existența Lui. Orice altă cale ne-ar fi prefăcut în ființe automatizate. Prin urmare, el concluzionează – oarecum șocant – că dacă nesocotim toate acestea, și mai ales nevoia de cunoaștere experiențială a propriei noastre slăbiciuni: „Omorâm omul din noi”.

(Părintele John Behr, A deveni om. Meditații de antropologie creștină în cuvânt și imagine, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 61-64)