Câte suflete sunt în lumea aceasta care sunt hărțuite de gânduri! Nu de realități, nu de gânduri din afară, ci de gândurile lor, de neînțelegerea lor, de neaducerea aminte de Dumnezeu.

Sunt unii oameni care exagerează lucrurile până la așa măsură, încât spun că în fiecare clipă omul păcătuiește. Nu-i adevărat. Chiar dacă ne vin în minte gânduri străine de rugăciune, pentru că mai ales la rugăciune se arată patimile pe care le purtăm în noi, asta nu înseamnă că gândurile străine de rugăciune sunt totdeauna gânduri pătimașe.

În Filocalie, în volumul I, la Evagrie Ponticul, se spune că gândurile sunt de trei feluri: gânduri îngerești, gânduri omenești și gânduri drăcești. Drăcești sunt gândurile unite cu patimile, adică acele gânduri care izvorăsc din patimi și care ne arată pătimitori. Gândurile omenești sunt gânduri care nu sunt nici bune, nici rele, ci sunt de mijloc, pentru că la apă te poți gândi și cu sete, și fără sete, la aur te poți gândi și cu lăcomie, și fără lăcomie. Cine se gândește cu gânduri indiferente are gânduri lumești, iar cine se gândește la lucrurile bune cu legătură între ele și Dumnezeu, acela are gânduri îngerești, adică se gândește la aur, de pildă, și-L slăvește pe Dumnezeu pentru frumoasele lucruri pe care le-a făcut El. În acest caz, omul are gânduri îngerești. Și prin gândurile obișnuite se ridică la gândurile îngerești, și prin gândurile îngerești se apropie de Dumnezeu.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 65)