Despre lucrarea harului…

Chiar dacă nu zărim lucrarea harului trebuie să trăim ca şi cum Duhul ar fi cu noi. Stareţul Siluan socotea că, dacă păzim cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu, veni-va vremea când harul se va arăta şi va rămâne pururea cu noi. 

Neapărat vor fi ceasuri, săptămâni, ani în care vom trăi fără să zărim lucrarea Duhului în noi. Acestea sunt răstimpuri de mare însemnătate, în care avem prilejul să ne arătăm credincioşia iubirii pentru Hristos. Chiar dacă nu zărim lucrarea harului trebuie să trăim ca şi cum Duhul ar fi cu noi. Stareţul Siluan socotea că, dacă păzim cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu, veni-va vremea când harul se va arăta şi va rămâne pururea cu noi. Deci nu este de folos să ne grăbim. Unii Părinţi de la Muntele Athos n-au primit un mare har şi nu au cunoscut pe Dumnezeu decât după patruzeci de ani de lupte, ba uneori şi mai mult, de-abia înainte de moarte.

La început harul ne povăţuieşte, stârneşte în noi reacţii în duhul poruncilor Evangheliei. Totul este uşor. Tot mereu fiind cu noi, Sfântul Duh ne dă a fi binevoitori faţă de alţii. Este ca o atitudine normală, firească. Dar nu dăinuie. Harul, cândva, ne părăseşte în forma lui simţită. Începe un al doilea răstimp, mai greu. Cu această întrebare: “Cum să trăiesc fără har?” Trebuie să lucrăm mai departe ca şi cum Duhul Sfânt ar fi cu noi, să încercăm a rămâne în acelaşi chip al vieţii în care, prin har, dobândiserăm anumite atitudini faţă de fratele nostru şi de sora noastră. Trebuie să ne silim. La fel este şi cu rugăciunea. La început este ca o stare firească. Te rogi uşor: rugăciunea izvorăşte din inimă. Când Duhul ne părăseşte suntem datori să ne străduim a ne ruga ca şi mai înainte, când aveam harul: din toată fiinţa noastră, din toată inima, din toată mintea, ba chiar din tot trupul nostru.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 30)

De la același autor

Ultimele din categorie