Mântuitorul Iisus Hristos a primit sfârșit omenesc. Dar n-a pătimit dumnezeirea, ci numai omenirea. Că Mântuitorul Hristos e și Dumnezeu, e și om. Ca om a pătimit El.

Mulți dintre creștinii simpli, care nu-și dau seama – ei privesc lucrurile așa, după mintea lor îngustă –, zic că Dumnezeu n-a simțit durere, că e Dumnezeu. Dar stai, frate, că nu-i așa. El e și om. Cu firea Lui omenească a suferit suferință cumplită, până a smuls cuvintele acestea pe care le știm și le auzim la slujba din Joia Mare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Atunci a fost la culmea suferinței – era un om care suferea la maximum.

După cum spune și învățătura Bisericii, Mântuitorul Hristos S-a împovărat cu păcatele întregii lumi. Ne-a răscumpărat prin suferința Lui numai pentru păcatele noastre, că El a fost fără de păcat. El nu a avut nimic, absolut. Spune într-un loc: „Cine dintre voi Mă vădește de păcat?”. Cine dintre sfinții cei mai mari ar îndrăzni să spună cuvântul acesta? Nimeni. El într-adevăr, ca om, a fost fără de păcat, și a suferit numai și numai pentru păcatele întregii lumi.

Dar cât e de mare dragostea Lui, cuprinde întreaga lume! Și este atât de dureros când mulți nu-L cunosc și chiar ai noștri, botezați, creștini ortodocși, nu înțeleg taina asta atât de mare și bunătatea lui Dumnezeu care covârșește orice bunătate! Nu înțeleg că Dumnezeu din dragoste a făcut aceasta pentru noi, oamenii. Omul care nu crede în Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu are cuvânt de îndreptățire. Pentru că doctrina creștină, luminată fiind toată de Duhul Sfânt, nu poate să greșească nicicum.