În Pateric, se spune că avva Macarie a vorbit cu vrăjmașul, i s-a arătat vrăjmașul și i-a spus: „Macarie, tu postești – eu nu mănânc niciodată! Tu faci privegheri – eu niciodată nu dorm! Dar, este una cu care ne biruiești”. Și, când a întrebat avva Macarie care este aceea cu care-l biruiește, diavolul a zis: „Smerenia!”.

Dracii nu pot avea smerenie! Au mândrie, din mândrie au căzut, mândria este semnul viețuirii lor, și-atunci e totuși ceva cu care diavolul este biruit, pe lângă semnul Crucii, pe lângă numele lui Iisus, pe lângă rugăciunea pe care o facem ca să ne ajute Dumnezeu, mai este și smerenia, pe care diavolul n-o are. Și-atunci, dacă ne smerim – diavolul n-are nicio putere asupra noastră. De ce? Pentru că ne mărturisim gândurile, căutăm îndrumare, cerem ajutorul lui Dumnezeu, nu ne întemeiem pe puterile noastre și, în felul acesta, îl facem neputincios pe vrăjmașul.

(Arhimandritul Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 34)