Încrede-te în Dumnezeu, Creatorul şi Proniatorul tuturor. Căci dacă nici o frunză nu cade din pom fără voia Sa dumnezeiască, cu cât mai mult va avea El grijă de treburile unui om, fiu al Său după har, creştin al Său iubit? Doar diavolul, care-ţi cunoaşte slăbiciunea, te necăjeşte cu ea ca să te tulbure. Atunci când ne-am aşezat temelia pe încrederea în Dumnezeu, temelia se află pe stâncă, şi chiar dacă bat vânturile şi vin furtunile, ele nu ne vor birui. Dar atunci când ne-am aşezat temelia pe încrederea în propriile noastre eforturi, temelia se află pe nisip, iar noi vom cădea uşor. Nu te întrista, totul va trece. Iată cum este orânduită calea celor ce se mântuiesc: în tulburări şi necazuri. [...]

Diavolul se teme de omul care nădăjduieşte, fiindcă el ştie din experienţă ce Dumnezeu plin de milostivire avem. Dacă copilul care nădăjduieşte în propriul tată nu va greşi niciodată, cu atât mai mult acela care nădăjduieşte în Părintele părinţilor, a cărui dragoste nu poate fi comparată cu nici o altă dragoste şi care este la fel de departe de orice altă dragoste ca cerul de prăpăstii! Dacă cineva greşeşte în mod fatal de zece mii de ori, dar se căieşte din tot sufletul, atâta vreme cât nădăjduieşte, nu va fi niciodată ruşinat. Pentru cine a pătimit Hristosul nostru? Nu oare pentru sufletele noastre care sunt rănite de balaur? (Părintele Efrem Filotheitul)

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 242-243)