„Dumnezeu din toate m-a scos”
Multe lucruri s-au întâmplat în viața mea, care ar fi tulburătoare pentru mulți. Dar Dumnezeu din toate m-a scos, ca și cum îngerul meu păzitor m-ar fi luat de ceafă și m-ar fi scos din toate împrejurările.
Niciodată să nu deznădăjduiți, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aș putea să vă spun sute de cazuri din viața mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viața mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat și din lumea aceasta.
Mi-aduc aminte când am fost numit profesor la Seminar. Am fost numit în vară și în toamnă a venit Patriarhul Iustinian la Seminar și mi-a spus: „Să te pregătești de preoție!”. Eu, care nu aveam o pregătire prea adâncă teologică, adică făcusem numai Facultatea, nu făcusem și Seminarul, aveam niște cunoștințe, dar nu mă simțeam în stare! Când m-am gândit că Sfântul Ioan Gură de Aur a fugit când a fost să fie preoțit, Sfântul Grigorie la fel, și a și scris despre fuga sa, m-am speriat și eu! Adică ei, care erau sfinți, s-au temut de preoție, că era o mare răspundere, dar eu cine eram? Apoi a venit Patriarhul a doua oară, în toamnă, și a spus: „Joi vei fi făcut diacon!”, căci joi era hramul Seminarului. Și m-am speriat iarăși, mai ales că a adăugat: „Iar duminică vei fi făcut preot!”. Și așa a fost. Am încercat să mă rog. Mi-a spus: „Gata!”. Și am fost preoțit.
Multe lucruri s-au întâmplat în viața mea, care ar fi tulburătoare pentru mulți. Dar Dumnezeu din toate m-a scos, ca și cum îngerul meu păzitor m-ar fi luat de ceafă și m-ar fi scos din toate împrejurările. Nu mă refer la situații fizice, materiale, ci la viața spirituală. Atunci erau ispite foarte mari, de forță, ispite de pușcărie, cu care eram amenințat. Toate erau asupra mea ca un nor, dar Dumnezeu mă scotea din norul acesta. Și chiar când am fost în închisoare, Dumnezeu m-a scos și de acolo.
(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 149-150)
Mărturisirea credinței ‒ neprețuită, asemenea vieții
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro