Dumnezeu dragoste este. Orice ai face, dacă n-ai dragoste şi ai urâ­ciune, de-acuma eşti de partea is­pititorului. Vedeţi cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă. De-aş vorbi în limbi ome­neşti şi limbi îngereşti, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aş avea credinţă ca să mut şi munţii, de-aş şti toate tainele lui Dumnezeu, iar dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu s-a oprit aici Sfântul Apostol Pavel, încă a mai spus: „De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iară dragoste nu am, nici un folos nu-mi este”.

Vedeţi ce lucru înfricoşat pe care omenirea nu-l bagă în seamă? Dacă nu-i dragoste, nimica nu este. Dumnezeu, scriu toate Sfintele Scripturi şi toţi Sfinţii Părinţi, dragoste este. Vezi? Dacă nu este dragoste, nu e niciun folos. Toate faptele bune sunt bune – şi postul, şi metaniile, şi toate celelalte fapte bune –, dar dacă nu e dragoste, nu e niciun folos. Adică vâr­ful tuturor faptelor celor bune îl acoperă dragostea. Asta-i sfârşitul, căci dacă este dragoste eşti aproape de Dumnezeu. Vezi? Dragostea! Asta este. Toate faptele bune sunt bune, dar poţi să ai tu toate faptele cele bune şi dacă n-ai dragoste, pentru că spune clar Sfânta Scriptură, „Dumnezeu dragoste este”, atunci eşti depărtat de Dumnezeu. Toate faptele bune, postul şi metaniile şi închinăciunile, toate-s bune, că sunt lucruri dumnezeieşti, dar sfârşitul tuturor faptelor celor bune este dragostea. Faci fapte bune, dar dacă n-ai dragoste, pe de o parte dai milostenie, pe de altă parte îl urăşti pe aproapele tău. Ăstuia îi dai milostenie ca să se folosească, dar pe celălalt îl goneşti. Vezi? De aceea, dragostea acoperă mulţime de păcate.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 21-22 )