Dumnezeul meu, iartă-mă că l-am judecat pe starețul meu

Una este să judeci pe un străin şi alta este să-l judeci pe stareţul tău. Vai ţie, atunci când îl judeci pe stareţul tău, pentru că este ca şi cum l-ai judeca pe însuşi Dumnezeu.

Îmi amintesc că pe când trăia stareţul Nichifor, l-am judecat pentru ceva. Seara când am mers să fac rugă­ciune, am văzut un „zid” care nu mă lăsa să înaintez în rugăciune. „Doamne lisuse...”, „Doamne lisuse...”. Nu puteam rosti mai mult. Undeva am greşit, m-am gân­dit; am păcătuit în ceva. Ia să mă gândesc ce am făcut în ziua care a trecut. Unde am fost? Ce am vorbit? Ce am făcut? În cele din urmă am aflat pricina: îl jude­casem pe stareţul meu.

Ziua următoare era duminică şi trebuia să slujesc Sfânta Liturghie. Acum ce să fac? Am început să mă rog: „Dumnezeul meu, iartă-mă că l-am judecat pe stareţul meu. Am greşit, îmi cer iertare”. Dar nimic. „Bine, dar pentru mine nu există iertare? Nu exista «iartă-mă»?”. Iarăşi nimic. „Doamne, dar Petru s-a lepă­dat de trei ori de Tine şi l-ai iertat. Eu nu Te-am tăgăduit, ci l-am judecat pe stareţul meu. Mă pocăiesc şi eu fiindcă l-am judecat şi cer iertare”. Din nou nimic.

Apuc din nou metania, dar nu puteam înainta în rugăciune. Am început să plâng. Lacrimile îmi curgeau pârâu. „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru mi­ne nu există iertare? Tu eşti Dumnezeul milei şi al îndurării, pe mine de ce nu mă ierţi? Şi pe Cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o când s-a pocăit. La fel şi pe mulţi alţi păcătoşi i-ai iertat. Chiar şi pe noii mucenici care se turciseră i-ai iertat şi i-ai miluit atunci când s-au pocăit. Pentru mine nu există milă? Nu există iertare?”.

Trei ore au trecut astfel. Am făcut toată slujba de duminică cu lacrimi. La sfârşit am simţit pace, dulcea­ţă şi bucurie înlăuntrul meu. Iar rugăciunea a început atunci să meargă de la sine. „Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă... Doamne, Iisuse Hristoase, miluieş­te-mă...”. Acum este bine. După aceasta am continuat cu Sfânta Liturghie.

Deci una este să judeci pe un străin şi alta este să-l judeci pe stareţul tău. Vai ţie, atunci când îl judeci pe stareţul tău, pentru că este ca şi cum l-ai judeca pe însuşi Dumnezeu.

(Ieromonahul Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 188-189)

De la același autor

Ultimele din categorie