Memoria este o putere, o înzestrare a sufletului de la naştere, deci, pentru ce sufletul ar fi lipsit de ea dincolo de mormânt? Aducerea aminte de viaţa pământească poate aduce sufletului odihnă sau îl poate arunca pradă judecăţii conştiinţei sale. Dacă admitem absenţa memoriei dincolo de mormânt, cum ar putea sufletul să înveţe a se cunoaşte şi a se judeca? Iată două lucrări fără de care nu ne-am putea reprezenta viaţa viitoare cu răsplată sau cu pedeapsă pentru viaţa pământească.

De aceea, însoţitorii vieţii noastre de pe pământ nu se vor putea şterge din memorie. Parabola bogatului şi a lui Lazăr, precum şi raţiunea noastră ne arată că repausaţii îşi amintesc de cei vii, căci bogatul în iad îşi aminteşte, cu toate suferinţele sale, de cei cinci fraţi ai săi rămaşi pe pământ. Prin urmare, repausaţii îşi aduc aminte de noi, care rămânem încă pentru un timp oarecare în această lume.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă–Neamț, 2010, pp. 357-358)