Tot aşa repet şi eu adesea această lege de aur a creştinismului, nu cu teama că îmi veţi reproşa, ci cu speranţa că o veţi pune în practică: Faceţi oamenilor ceea ce vreţi să vă facă ei vouă.
Se zice că nişte credincioşi dintr-o parohie au venit odată la mitropolie să-l reclame pe preotul lor. Mitropolitul i-a primit şi ei i-au spus:
– Înaltpreasfințite, uite de ce am venit: Să ne schimbaţi preotul.
– De ce?
– Pentru că preotul nostru ne spune mereu şi mereu aceeaşi predică.
– Şi ce vă spune?
– Nu prea ştim ce spune, dar mereu şi mereu ne spune acelaşi lucru.
– Bine. Duceţi-vă acasă. Am să-i dau poruncă să v-o spună mereu tot pe aceea, până când veţi şti să-mi spuneţi ceea ce vă predică, şi veţi şi face ceea ce vă îndeamnă.
Tot aşa repet şi eu adesea această lege de aur a creştinismului, nu cu teama că îmi veţi reproşa, ci cu speranţa că o veţi pune în practică: Faceţi oamenilor ceea ce vreţi să vă facă ei vouă.
(Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, București, 2011, p. 346)

Despre Mitropolitul Antonie Plămădeală
IPS Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926, în Basarabia, la Stolniceşti - judeţul Lăpuşna, şi a primit la botez numele de Leonida. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj. A intrat în monahism şi, între 1949-1956, a fost deţinut politic, fiind apoi scos din monahism şi nevoit să fie muncitor în diferite întreprinderi. Începând cu anul 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În anul 1970 a plecat în Marea Britanie unde, un an mai târziu, şi-a luat doctoratul în teologie la Heythrop College din Oxford. În 1979 a fost episcop al Buzăului şi din 1982 arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului. Ca mitropolit al Ardealului, s-a distins printr-o...