Gândurile de hulă - unul dintre războaiele demonilor

Unul dintre războaiele demonilor este și cel provocat de gândurile de hulă, care sunt semănate în mintea unora dintre frați și îi tulbură foarte tare sau și altele, gândurile necurate prin care demonii îi chinuiesc cu stăruință. Când credinciosul nu participă la ele nici măcar pentru puțin și nu le primește, nu este vinovat și nu păcătuiește. Este război care este adus din pizma și răutatea demonilor și de aceea nu trebuie să deznădăjduiască sau să se împuțineze cu sufletul, ci să le disprețuiască și să se refugieze cu smerenie la Cel Atotputernic.

Îngăduie Dumnezeu să petreacă ceasuri grele credinciosul, dar numai ca să devină vădită dragostea lui față de Dumnezeu și ca să primească mai multe cununi. Când după multe ispite ale demonului i s-a arătat Domnul Sfântului Antonie, acela i-a spus: „Doamne, unde ai fost atâta timp de când rabd ispitele? Și Domnul i-a răspuns: Aici eram și urmăream lupta ta” (Sfântul Athanasie cel Mare, Viața Sfântului Antonie cel Mare). Domnul întotdeauna este de față în lupta noastră, dar de multe ori Își ascunde prezența, ca să ne învrednicească să primim bucuria, slava și cununile biruinței. Nu trebuie să ne scape aici cât de dur și de intens este războiul vrăjmașului pentru acela care se întoarce și începe să umble pe calea lui Dumnezeu. Atunci împreună cu lupta lui lăuntrică, pentru a depăși relele lui obiceiuri și păcate are de înfruntat și mediul lui, rude și prieteni pe care îi pune ispita, încă și în necunoștință, să îl îngreuneze în diferite chipuri. Prin provocările lor, prin faptul că-i amintesc vechile lui obiceiuri, prin faptul că-i spun: ce-ai pățit tu, om tânăr și vesel să te duci la Biserică, lasă acestea pentru vremea când vei îmbătrâni și multe altele.

Ispitele Sfântului Antonie nu s-au oprit până la sfârșitul vieții lui. Citim în viața lui că vizitatorii care se duceau să se sfătuiască cu el la chilia lui, în pustie, auzeau zgomotele demonilor prin care aceia încercau să-l influențeze pe Sfântul și să-l smulgă din rugăciunea lui. Ispitele nu ne vor lăsa niciodată în viața aceasta, care este un loc al luptei și nu al odihnei, dar luptătorul viteaz nu le dă importanță și nu se lasă influențat de ele. Doar că devin prilejuri pentru trezvie duhovnicească, smerenie, refugiu la acoperământul lui Dumnezeu și, în general, pentru progres duhovnicesc.

Unul dintre războaiele demonilor este și cel provocat de gândurile de hulă, care sunt semănate în mintea unora dintre frați și îi tulbură foarte tare sau și altele, gândurile necurate prin care demonii îi chinuiesc cu stăruință. Când credinciosul nu participă la ele nici măcar pentru puțin și nu le primește, nu este vinovat și nu păcătuiește. Este război care este adus din pizma și răutatea demonilor și de aceea nu trebuie să deznădăjduiască sau să se împuțineze cu sufletul, ci să le disprețuiască și să se refugieze cu smerenie la Cel Atotputernic. Și Acela când va considera potrivit ceasul îi va lua ispita. Vrednici de compătimire sunt acei frați care din neștiință consideră, atunci când întâmpină o asemenea ispită, că păcătuiesc ei înșiși și sunt vinovați pentru asta cu rezultatul că se necăjesc peste măsură, fără să poată găsi o soluție. E nevoie să alerge la duhovnicul lor și la studiul părinților ca să poată înțelege ispita și să o înfrunte corect. A zis unul dintre sfinți: „Era un cinstit bătrân dintre anahoreți și l-am vizitat odată când eram supărat de ispite. Acesta era bolnav și stătea întins. După ce l-am salutat, m-am așezat lângă el și i-am spus: Roagă-te, părinte, pentru mine fiindcă sunt în mare întristare din pricina ispitelor demonilor. Acesta când a deschis ochii lui și a luat aminte la mine și mi-a zis: „Fiule, tu ești tânăr și nu îngăduie Dumnezeu să-ți vină ispite”. Și eu i-am răspuns: „Și tânăr sunt, și am și ispite care sunt potrivite celor tari și înaintați”. Și același iarăși a zis: Prin urmare, Dumnezeu vrea să te facă înțelept. Și eu am zis: Cum să mă facă înțelept? Fiindcă eu în fiecare zi gust moartea. Și acela iarăși: Dumnezeu te iubește, taci. Dumnezeu intenționaează să-ți dea harul Lui. (Era vorba de războiul din timpul somnului). Și a continuat. Află, fiule, că treizeci de ani m-am războit cu demonii și după ce a trecut al 20-lea an nu am simțit nici un ajutor. După ce au trecut douăzeci și cinci, am început să aflu puțină odihnă. Și pe măsură ce timpul trecea, ispitele creșteau. Și când a trecut al 27-lea și a venit următorul s-au înmulțit ispitele încă și mai mult. Când a trecut al 30-lea an și s-a apropiat de sfârșit, atât de mult s-a întărit și a sporit odihna încât nu puteam să conștientizez starea la care am ajuns. Și a încheiat: Când vreau să mă ridică și să fac rugăciunea, trei zile dacă rămân în rugăciune, din pricina intensei prezențe a lui Dumnezeu înlăuntrul meu, nu simt deloc osteneala. Iată ce odihnă fără de sfârșit mi-a dăruit lucrarea care a ținut atât de mult timp. (Avva Isaac, Cuvinte ascetice, Cuvântul 3, Ed. Spanou, Athena, p. 13) „Nu se compară ostenelile pentru adevăr în această viață cu bucuria duhovnicească care s-a pregătit pentru cei care rabdă și luptă pentru bine” (Avva Isaac, op. cit., Cuvântul 23, p. 91). 

(Arhimandritul TihonTărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

De la același autor

Ultimele din categorie