Învățătura sfintei noastre Biserici ne spune foarte limpede că cea mai mare datorie și principală preocupare a unui om în această viață este mântuirea sufletului. Nimic pe lume nu este mai de preț ca mântuirea sufletului și aceasta ne-o spune Însuși Mântuitorul, prin cuvintele: „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său?” (Marcu 8, 36-37). Dacă aceste cuvinte le-ar fi spus vreun proroc, apostol sau chiar filozof, nu i-am da cuvenita crezare, dar pentru că le-a spus Mântuitorul, suntem datori a le crede. Aceste cuvinte ar trebui scrise la toate răscrucile de drumuri cu litere cât mai luminoase, ca mereu să ne fie în minte și în gând.

Dacă s-ar pune de o parte toate bunurile acestei lumi, iar de altă parte promisiunea mântuirii sufletului, un adevărat creștin ar alege mântuirea, bine știind că toate cele pământești sunt trecătoare, căci aici le-am aflat și aici le vom lăsa. Niciunul nu știm când, unde și cum ne va fi sfârșitul vieții și din tot ce-i pământesc, nimic nu putem lua cu noi – goi am venit în această lume, goi ne vom duce – însoțindu-ne doar faptele noastre, atât cele bune cât și cele rele.

După o judecată dreaptă, Dumnezeu ne va răsplăti binele cu cel mai mare bine – fericirea Raiului, iar răul, cu groaznicele chinuri ale iadului. Deci, grija principală a unui credincios este ca zilnic să-și adune fapte bune și să lupte împotriva ispitelor păcatului. Dacă cineva își dorește un lucru anume – o casă, o mașină sau altceva, atunci când se ivește ocazia le cumpără, chiar cu un preț mai mare; dacă pe aceste lucruri stricăcioase suntem dispuși da oricât de mare preț, gândiți-vă ce preț merită un suflet, ce valoare mare are el!

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 21-22)