Dacă s-ar pune de o parte toate bunurile acestei lumi, iar de altă parte promisiunea mântuirii sufletului, un adevărat creştin ar alege mântuirea, bine ştiind că toate cele pământeşti sunt trecătoare, căci aici le-am aflat şi aici le vom lăsa. Nici unul nu ştim când, unde şi cum ne va fi sfârşitul vieţii şi din tot ce-i pământesc, nimic nu putem lua cu noi - goi am venit în această lume, goi ne vom duce – însoţindu-ne doar faptele noastre, atât cele bune cât şi cele rele.
Învăţătura sfintei noastre Biserici ne spune foarte limpede că cea mai mare datorie şi principală preocupare a unui om în această viaţă este mântuirea sufletului. Nimic pe lume nu este mai de preţ ca mântuirea sufletului şi aceasta ne-o spune Însuşi Mântuitorul, prin cuvintele: Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? (Marcu 8, 36-37). Dacă aceste cuvinte le-ar fi spus vreun prooroc, apostol sau chiar filozof, nu i-am da cuvenita crezare, dar pentru că le-a spus Mântuitorul, suntem datori a le crede. Aceste cuvinte ar trebui scrise la toate răscrucile de drumuri cu litere cât mai luminoase, ca mereu să ne fie în minte şi în gând.
Dacă s-ar pune de o parte toate bunurile acestei lumi, iar de altă parte promisiunea mântuirii sufletului, un adevărat creştin ar alege mântuirea, bine ştiind că toate cele pământeşti sunt trecătoare, căci aici le-am aflat şi aici le vom lăsa. Nici unul nu ştim când, unde şi cum ne va fi sfârşitul vieţii şi din tot ce-i pământesc, nimic nu putem lua cu noi - goi am venit în această lume, goi ne vom duce – însoţindu-ne doar faptele noastre, atât cele bune cât şi cele rele.
După o judecată dreaptă, Dumnezeu ne va răsplăti binele cu cel mai mare bine – fericirea Raiului, iar răul, cu groaznicele chinuri ale iadului. Deci, grija principală a unui credincios este ca zilnic să-şi adune fapte bune şi să lupte împotriva ispitelor păcatului. Dacă cineva îşi doreşte un lucru anume – o casă, o maşină sau altceva, atunci când se iveşte ocazia le cumpără, chiar cu un preţ mai mare; dacă pe aceste lucruri stricăcioase suntem dispuşi da oricât de mare preţ, gândiţi-vă ce preţ merită un suflet, ce valoare mare are el!
(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 21-22)
Despre Arhimandritul Serafim Man
Părintele Serafim (Stefan) Man s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lângă Rohia. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952, a intrat în obștea Mănăstirii Rohia. După un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955, a fost tuns în monahism, primind numele Serafim. În martie 1957, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, slujind la mănăstire până în anul 1959, când, prin Decretul 410, a fost nevoit să părăsească așezământul. A slujit ca preot în parohiile Cupşeni, Băiuş şi Costeni până în 1971, când s-a întors la Rohia. Doi ani mai târziu a fost numit stareț al cunoscutei mănăstiri. Părintele a fost cunoscut mai ales în calitatea sa de duhovnic al monahului Nicolae Steinhardt. A trecut la Domnul în anul 2013, în ziua de 12 februarie.
