Harul lui Dumnezeu nu vine cu sila la noi
Harul numai atunci vine, când îi deschidem noi ușa inimii. El bate la ușă și dacă suntem împietriți și nu ne silim să facem voia Domnului, harul nu vine cu sila.
Harul lui Dumnezeu îl primim de la Botez și îl păstrăm în noi prin Sfintele Taine și prin toate faptele bune. Adică prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie, citirea cărților sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nașterea și creșterea copiilor în frica lui Dumnezeu și toate celelalte. Harul vine, dar nu-i spărgător de uși. Dumnezeu nu forțează ușa nimănui ca să intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsă? „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).
Harul numai atunci vine, când îi deschidem noi ușa inimii. El bate la ușă și dacă suntem împietriți și nu ne silim să facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru că Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stăpânitoare să primească harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi.
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj- Napoca, 2004, p. 176)
„Aș vrea ca Maica Domnului să mă țină și pe mine în brațele ei așa cum Îl ține pe Hristos”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro