Părintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamț, repeta obsedant aces­te cuvinte simple ale Evangheliei, cuvin­te pe care le-a repetat Mântuitorul și, mai ales, Sfântul Evanghelist Ioan în Epistole­le sale, în Evanghelia sa. Toată nevoința Părintele Selafiil o concentra aici: „Iartă, ca și Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune Doamne, iartă-mi tot ce am greșit eu azi cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul ca un om, iartă pe toți părinții și frații și mă iartă și pe mine, păcătosul! Uită-te în inima ta și, dacă vezi că ai vreo mânie asupra cuiva, iartă, ca să nu te culci mânios. Și dacă ai iertat, poți să-I spui Domnului: acuma și Tu iartă-mă, pentru că eu i-am iertat, că Tu ai zis. Și, cu acest târg sfânt și copilăros, dă-ți sufletul în mâna lui Dumnezeu, iar dacă mori în noaptea aceea, Dumnezeu te ia la Dânsul”.

Unii spun: „Este atât de simplu?”. Da, este atât de simplu, dar pentru această simplitate trebuie să ne ostenim și să ve­ghem în toate zilele vieții noastre și în orice clipă, pentru ca oricând vedem gân­duri care se ridică împotriva aproapelui, care ne tulbură, ne nemulțumesc, să ne întoarcem către Dumnezeu și să-I spunem: „Iar­tă-mă, Doamne, și iartă și pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat”.

Aceasta este simplitatea Evangheliei, aceasta o găsim și în rugăciunea Tatăl nostru. Mântuitorul, când a fost rugat să ne învețe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învățat să cerem iertare pentru greșelile noastre așa cum noi iertăm greșiților noștri. Dacă facem această nevoință, avem nădejde de mântuire. Și dacă mântuirea ni se dă astfel, ce altceva ne mai poate interesa în lumea aceasta, ce mai are rost?

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a II-a, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 76-77)