Mântuirea noastră începe în clipa când Îl lăsăm pe Domnul să Se amestece în lucrurile noastre şi se gată în clipa când nu ne mai amestecăm noi, ci îl lăsăm pe El să hotărască în toate afacerile şi lucrurile noastre. Mântuirea noastră începe în clipa când Îi deschidem Domnului uşa inimii noastre; şi se sfârşeşte în clipa când Domnul a ajuns Stăpânul şi Cârmuitorul vieţii noastre, când clipă de clipă viaţa noastră este predată Lui, stă sub ascultarea Lui şi cârma Lui. O viaţă creştinească fără această predare Domnului n-ajunge nimic.

Primirea Domnului înseamnă o schimbare şi o transformare din temelie a vieţii noastre, înseamnă că viaţa noastră îşi schimbă stăpânul, trece sub o stăpânire nouă şi, o dată cu aceasta, i se schimbă şi rosturile, şi chemările. Mântuirea mea şi a ta, cititorule, încep în clipa când Domnul „se mută” în inima noastră... când inima noastră îşi schimbă stăpânul, renunţă la arenda diavolului şi patimilor rele şi se face lăcaş Duhului Sfânt, se face casa lui Dumnezeu. Ah, ce dulce şi liniştită se face viaţa când Domnul devine chiriaşul şi stăpânul inimii noastre!

(Preotul Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 36)