Prima însuşire a dragostei este îndelunga răbdare (I Cor. 13,4). Despre îndelunga răbdare Sfântul Ioan de Kronstadt scrie pe deplin întemeiat că „rabdă sărăcia de bunăvoie, tulburarea şi trudele, suportă insultele, umilinţele, nedesăvârşirile aproapelui, păcatele şi neîndreptările, dacă acestea nu sunt legate de vătămarea celor din jur; răbdător şi blând, omul se îngrijeşte de neputinţele şi de răutăţile celorlalţi, lăsând judecata Atotvăzătorului Dumnezeu... şi se roagă Lui să înţelepţească pe oamenii întunecaţi de patimile cele rele". „Cel ce iubeşte pe aproapele, acela, după cuvintele Sfântului Tihon de Zadonsk, nu se răzbună pentru jignirile aduse, ci cu blândeţe şi fără de răutate rabdă toate şi se roagă pentru aceia care îi pricinuiesc neplăceri. Răzbunarea şi întoarcerea răului cu rău este însuşire nu a dragostei, ci a urii."

Dragostea ştie doar un singur lucru: să iubească şi pe prieteni, şi pe duşmani, revărsând binefacerile sale şi asupra acelora ale căror inimi răutatea le-a înlănţuit în gheţurile ei. Asemenea unui vânt cald de primăvară, ea topeşte răutatea şi aduce primăvara acolo unde a făcut ravagii iarna cea viforoasă.

Se povesteşte despre Avva Isidor, prezbiterul de la schit, următoarea întâmplare: dacă se întâmpla ca vreun oarecare stareț să aibă la ascultare vre-un frate îndărătnic şi plin de răutate, şi dorea să-l izgonească pe el, Avva Isidor spunea: „Aduceţi-l la mine!" El îl primea cu dragoste în chilia lui şi, prin îndelunga sa răbdare, îl aducea pe calea mântuirii.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Dragostea - Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 70)