Îndrăzneala de a fi creștin

Pentru a contracara însă orice tendință spre îngâmfare, trebuie să amintim doar avertismentul lui Hristos: „Și tu, Capernaume, înălțatu-te-ai oare până la cer? Până la iad te vei coborî” (Matei 11, 23). 

Într-adevăr, omul e o enigmă. Tragedia vremii noastre și îndeosebi, îndepărtarea pe scara largă de Biserică și de Hristos ne silesc să abordăm problema cu îndrăzneală. Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor: „Celor desăvârșiți însă le propovăduim înțelepciunea, dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci grăim înțelepciunea lui Dumnezeu cea întru taină, cea ascunsă, pe care Dumnezeu mai înainte de veci a rânduit-o spre slava noastră; și pe care ne-a dezvăluit-o Dumnezeu prin Duhul Sfânt, fiindcă Duhul pe toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, în afară de Duhul lui Dumnezeu. Dar noi, nu duhul lumii l-am primit, ci Duhul Cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele prin har dăruite nouă de Dumnezeu” (I Corinteni 2, 6, 7, 10-12).

Aceasta este înțelegerea creștinească normală, fără de care nu putem „umbla cu vrednicie, potrivit chemării cu care am fost chemați” (cf. Efeseni 4, 1). Dar s-ar putea obiecta: o astfel de îndrăzneală n-ar putea duce la mândrie? Pentru a contracara însă orice tendință spre îngâmfare, trebuie să amintim doar avertismentul lui Hristos: „Și tu, Capernaume, înălțatu-te-ai oare până la cer? Până la iad te vei coborî” (Matei 11, 23).

(Arhimandritul SofronieRugăciunea – experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 100-101)

De la același autor

Ultimele din categorie