Întâlnirea lui Hristos cu Samarineanca – o „confruntare spirituală”

Întâlnirea lui Hristos cu Samarineanca este prezentarea unui duel. Analogia între cele două ciocniri e izbitoare: atât Iacov, cât și femeia din Sihar, au ceea ce psihologii numesc personalitate marcată și nu-s nici unul, nici cealaltă de ieri, de alaltăieri pe acest pământ.

Dacă episodul femeii cananeence poate fi considerat ca relatarea unui examen (foarte sever), al samarinencei nu-i decât urmărirea unui duel aprig și fără cruțare.

Scena, ca în teatrul clasic, duce lipsă de recuzite infame. Totul se petrece la nivelul confruntării spirituale, ca în tragediile lui Corneille ori Racine. Stau acolo față către față – în tăcerea și arșița amiezii de vară, în centrul întinderii deșarte, având drept singur focar fântâna (iar prezența – nevăzută – a elementului apă va fi în curând completată prin manifestarea Duhului Însuși) – două caracteredouă puteridouă libertăți. Hristos a recunoscut în femeia care a venit să scoată apă una din acele firi necăldicele vrednice a fi provocate și cucerite de El.

Întâlnirea lui Hristos cu Samarineanca, așa cum e povestită de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 4, 4-26) – nu altminteri decât al lui Iacov cu îngerul Domnului (Facerea 32, 24) – este prezentarea unui duel. Analogia între cele două ciocniri e izbitoare: atât Iacov, cât și femeia din Sihar, au ceea ce psihologii numesc personalitate marcantă și nu-s nici unul, nici cealaltă de ieri, de alaltăieri pe acest pământ. Hristos are de înfruntat (și biruit) o ființă vie și puternică, o femeie, o înfiptă, tare de cerbice și pe drepturile ei de făptură înzestrată cu inteligență și judecată, mândră, ironică, arțăgoasă. Domnul o acceptă așa cum este, se supune tacticii, fentelor, regulilor, răbdărilor și impetuozităților duelului, dar și marii Lui legi nescrise, căreia toate i se pleacă: a învinge cu orice preț!

De aceea Domnul procedează mai întâi fără grabă, accentuând aspectul întâmplător al întâlnirii și parcă încercându-și, măsurându-și, iscodindu-și adversara: abia la sfârșit și numai după ce va fi desprins punctul vulnerabil al partenerei – situația ei matrimonială (Bine ai zis că nu ai bărbat...) – va da (asemenea medicului chirurg: izolează abcesul înainte de a-l cauteriza) lovitura cea mare, lovitura de grație, irezistibilă: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine”.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, pp. 42-43)

De la același autor

Ultimele din categorie