Sfânta marea muceniță Fotini este femeia samarineancă despre care povestește Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puțul lui Iacov și a crezut în El. Iar după înălțarea Domnului la cer și după pogorârea Sfântului Duh peste dumnezeieștii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către Sfinții Apostoli, împreună cu doi fii ai ei și cu cinci surori, urmând lor și propovăduind credința întru Hristos din loc în loc și din țară în țară, întorcând pe mulți slujitori de idoli de la păgânătate, făcându-i creștini.

În zilele lui Neron, păgânul împărat al Romei, s-a pornit mare prigoană asupra creștinilor și după mărturisirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prigonitorii căutau pe ucenicii lor și pe toți cei ce credeau în Hristos sârguindu-se în deșert a șterge din lume numele lui Hristos. Însă nu știau nebunii, căci cu cât prigoneau credința cea întru Hristos, cu atât mai mult se întărea și se lățea; căci precum a zis Domnul: „Porțile iadului nu o vor birui pe dânsa”.

În acel timp Sfânta Fotini, împreună cu fiul ei cel mai mic, se aflau în Cartagina, cetatea Africii, și propovăduiau cu îndrăzneală Evanghelia lui Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, era ostaș în armata romană și fiindcă a făcut mari vitejii și biruințe în războiul pe care l-au avut romanii împotriva arabilor, care supărau și prădau locurile lor, împăratul Neron l-a făcut stratilat și voievod a toată Italia; și, neștiind că este creștin, l-a trimis să muncească pe creștinii care se aflau acolo. Iar Sebastian, ducele Italiei, auzind aceasta din urmă a zis către Victor: „Eu știu prea bine, o, voievodule, că tu ești creștin precum și maica ta și Iosi, fratele tău, sunt creștini, următori și ucenici ai Apostolului Petru. Însă te sfătuiesc să faci ceea ce ți-a poruncit împăratul, adică să muncești pe creștini, ca să nu-ți primejduiești viața”. Iar voievodul Victor a zis: „Eu voiesc să fac voia lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Împăratul cel ceresc și fără de moarte. Iar de porunca pe care mi-a dat-o Neron împăratul, ca să muncesc pe creștini, nici nu voiesc să aud, dar să o mai împlinesc”. Ducele a zis: „Eu te sfătuiesc ca pe un prieten adevărat ceea ce îți este ție de folos; căci dacă vei ședea pe divan și vei cerca să afli pe creștini și îi vei munci, vei face plăcerea împăratului și vei dobândi și banii creștinilor. Pe lângă această, te mai sfătuiesc să vestești și maicii tale și fratelui tău, să nu mai propovăduiască la arătare pe Hristos și să nu mai învețe pe pagini a se lepăda de credința lor părintească, ca să nu te primejduiești din cauza lor”.

Sfântul Victor a zis către dânsul: „Să nu-mi fie a face aceasta care zici, adică să chinuiesc vreun creștin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc pe maica mea sau pe fratele meu să nu mai propovăduiască că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Dar și eu sunt și voiesc să fiu propovăduitor al lui Hristos, precum sunt și aceia, și las să vedem răul care ni se va face”. Ducele a zis: „Eu frate te sfătuiesc cele ce-ți sunt de folos, iar tu socotește ce vrei să faci”. După ce a zis, îndată a orbit și, căzând la pământ, a rămas mut de durerile cele cumplite ale ochilor; apoi, ridicându-l cei ce stăteau de față, l-au pus pe pat și a rămas trei zile fără glas, neputând grăi nicidecum. Iar în a patra zi a strigat cu glas mare: „Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor!”. Iar Victor, intrând la dânsul, a zis: „Pentru ce ți-ai schimbat așa deodată părerea ta, o! Sebastiane?”. Ducele a zis către dânsul: „Căci mă cheamă Hristos la dânsul o! preadulcele meu Victor”. Deci îndată a învățat de la dânsul credința în Hristos și s-a botezat; apoi cum a ieșit din apa botezului, îndată și-a căpătat lumina ochilor și a preamărit pe Dumnezeu. Văzând ceilalți slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoșat ca să nu pătimească și ei, necrezând în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat toți la Victor și, învățând credința în Hristos, s-au botezat.

Trecând puțină vreme, a ajuns cuvântul acesta la Roma, până la urechile lui Neron, că Victor, stratilatul Italiei, și Sebastian, ducele, propovăduiesc ca Petru și Pavel și că ceilalți apostoli și aduc pe mulți păgâni la credința în Hristos; apoi că Fotini, mama stratilatului, împreună cu Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimiși de dânsul în Cartagina să facă asemenea. Împăratul, auzind acestea, s-a aprins de mânie și îndată a trimis ostași în Italia ca să aducă la Roma toți creștinii care se aflau acolo, bărbați și femei, cărora li se arătase Domnul mai înainte și le zisese: „Veniți la Mine toți cei osteniți și însărcinați și vă voi odihni; deci nu vă temeți, căci Eu sunt cu voi și Neron va fi biruit împreună cu diavolii, prietenii săi”. „După aceea a zis către Victor: „De aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor lumina mulți și vor crede în Mine; iar tu întărește cu cuvintele tale pe Sebastian, spre mărturisire, căci fericit și bine-i va fi celui ce se va nevoi până la sfârșit”.

Acestea zicând Domnul către dânșii, S-a înălțat la ceruri. S-a descoperit încă și Sfintei Fotini și i s-au arătat toate cele ce trebuia să urmeze. De aceea, Sfânta Fotini îndată a și pornit din Cartagina împreună cu mulțime de creștini și s-a dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind cu mare îndrăzneală pe Hristos, s-au tulburat, zicând: „Cine este aceasta care vine aici cu mulțime?”. Apoi a venit la Roma și Fotinos, fiul ei, împreună cu Sebastian ducele, fiind aduși de ostașii care fuseseră trimiși de împărat.

Dar Sfânta Fotini a apucat și a venit mai înaintea lui Neron, împreună cu Iosi fiul ei, și cu cealaltă mulțime. Văzându-i Neron i-a întrebat: „Pentru care pricină ați venit la noi?”. Sfântă a răspuns: „Am venit să te învățăm să crezi în Hristos”. Slujitorii împăratului au zis: „Au venit din Italia Sebastian, ducele, și Victor, stratilatul”. Neron a zis: „Să vie înăuntru”. Și venind ei, a zis către dânșii: „Ce am auzit despre voi?”. Sfinții au răspuns: „Câte ai auzit despre noi, o! împărate, toate sunt adevărate”. Neron, uitându-se la dânșii sălbatic, le-a zis: „Vă lepădați de Hristos, ori voiți să muriți de moarte rea?”. Sfinții, ridicându-și ochii la cer, au zis: „Să nu fie vreodată, o! Hristoase, Împărate, ca să ne lepădăm de Tine și să ne despărțim de credința cea întru Tine și de dragostea Ta!”. Neron a întrebat: „Cum vă numiți voi?”. Sfânta Fotini a răspuns: „Eu m-am numit Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar surorile mele, cea dintâi care s-a născut după mine se numește Anatoli, a doua Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintâi se numește Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, și cel de-al doilea, care este cu mine, se numește Iosi”. Neron a zis către dânșii: „Toți v-ați unit și v-ați învoit ca să fiți munciți pentru Nazarineanul și să muriți pentru El?”. Sfânta Fotini a răspuns: „Așa ne bucurăm noi toți, ne veselim și voim să murim pentru dragostea Lui”.

Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile mâinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinți, i-au dus la locul de tortură; și și-a întins fiecare mâinile, apoi au început să li le zdrobească cu ciocanele și, de la al treilea ceas din zi până la al șaselea, s-au schimbat de trei ori cei care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au simțit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cât de puțin mâinile lor. Auzind aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslăvită minune și a poruncit să li se taie mâinile. Dar, îndată slujitorii răpind pe Sfânta Fotini, legându-i mâinile, au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe nicovală, nereușind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit și au căzut ca niște morți. Dar sfânta a rămas nevătămată și mulțumea lui Dumnezeu, zicând: „Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme, de ce-mi va face mie omul”.

Deci a început împăratul a se nedumeri și a gândi ce să facă să biruiască pe mucenici și să-i aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe bărbați să-i bage într-o temniță întunecoasă, iar pe Sfânta Fotini, împreună cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur, scaune de aur, bani mulți înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte și brâie de aur. Apoi a poruncit și Domninei, fiica sa, să se ducă și ea în camera aceea cu toate roabele ei și să se unească cu sfintele, socotind deșertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va întoarce și va răsturna credința lor. Căci poruncea sfintelor că, dacă se vor lepăda de credința în Hristos, le va da mângâiere, desfătare și o dragoste ca aceasta și le va dărui toate acelea ce se aflau în cameră și multe altele; apoi le va învrednici de mare dragoste și cinste. Dar s-a amăgit vicleanul, căci sfintele, ca niște cugetătoare de cele cerești, au defăimat toate acelea ca pe niște gunoaie și n-au voit nici măcar să se uite la ele.

Privind Sfânta Fotini la fiica împăratului, Domnina, a zis către ea: „Bucură-te, mireasa Domnului meu!”. Iar Domnina a zis și ea către dânsa: „Bucură-te și tu, doamna mea, făclia lui Hristos!”. Auzind Sfânta Fotini pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte și a mulțumit lui Dumnezeu, a îmbrățișat-o și a sărutat-o. Apoi învățând-o credința lui Hristos, cum și pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa. Și îndată fericită Antusa a poruncit Ștefanidei, celei mai mari peste 100 de roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur și banii care se aflau în cămara de aur.

Neron, înștiințându-se de aceasta, a suspinat din adâncul inimii și mâniindu-se foarte, îndată a poruncit să ardă un cuptor șapte zile și să arunce într-însul pe Sfânta Fotini și pe toți cei uniți cu dânsa, bărbați și femei; și făcând ostașii după porunca lui, au stat mucenicii trei zile în cuptor. După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arși în cuptorul cel de foc, a poruncit să deschidă gura cuptorului și, dacă vor afla acolo oasele ucenicilor, să le arunce în râu. Și deschizând ostașii gura cuptorului, au aflat pe toți sfinții întregi și nevătămați, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiți de preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dânșii. Auzind aceasta, toți locuitorii cetății Roma s-au minunat, slăvind și ei pe Dumnezeu.

Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i adape cu otrăvuri aducătoare de moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul, care a pregătit otrăvurile, dând mai întâi otravă Sfintei Fotini, care, luând-o, a zis către vrăjitor: „Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum, nici a o bea, fiindcă și tu ești necurat; dar pentru ca să cunoști tu, o! împărate, și tu, o! vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întâi o beau, în numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, și pe urmă o vor bea toți cei ce sunt împreună cu mine”. Bând toți mucenicii otrava, au rămas nevătămați, cu puterea lui Hristos, ca și cum n-ar fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzând toate acestea, s-a spăimântat și, căutând la Sfânta Fotini, a zis: „Am pregătit o otravă puternică și de o veți bea și pe aceasta și, nu veți păți nimic, voi crede și eu în Dumnezeul vostru”. Și aducând-o, a dat-o lor și, bând-o, toți mucenicii au rămas nevătămați. Văzând vrăjitorul aceasta, a rămas uimit și îndată adunând toate cărțile sale vrăjitorești, le-a aruncat în foc și le-a ars; apoi, crezând în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar împăratul, înștiințându-se de aceasta, a poruncit ostașilor și răpindu-l din mijlocul sfinților, l-au scos afară de zidurile cetății Roma și i-au tăiat capul cu sabia. Și așa, fericitul Teoclit, mai înainte decât ceilalți, a luat cununa muceniciei.

Atunci Neron cel fără de lege a poruncit să le taie venele tuturor sfinților, împreună cu ale marei mucenițe Fotini. Și când ostașii le tăiau venele mucenicilor, ei batjocoreau și râdeau de împărat și de zeii lui, ca de niște neputincioși. Iar tiranul, văzând pe mărturisitori, că întru nimic nu socotesc muncile acestea, a poruncit să topească plumb și să-l amestece cu pucioasă și, când va clocoti, să-l toarne în gura Sfintei Fotini și pe spatele celorlalți sfinți. După ce slujitorii au îndeplinit porunca împăratului și au vărsat pe spatele mucenicilor plumbul clocotind, toți sfinții au strigat: „Mulțumim Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre ca și cum ar fi fost însetate de o mare arșiță”. Iar Neron, auzind aceasta, s-a spăimântat și a poruncit să-i spânzure și să strujească fără milă trupurile lor și să le ardă cu făclii aprinse; dar cu cât îi muncea mai mult, cu atât se împuterniceau în dumnezeiescul dar și proslăveau pe Dumnezeu.

Iar ticălosul și deșertul de minte Neron, socotind că va birui pe sfinți cu muncile, a poruncit să amestece cenușă cu oțet tare și să-l toarne în nasurile lor și, aceasta făcându-se, sfinții mucenici au zis că li se pare mai dulce decât mierea și fagurul. Iar tiranul s-a mâniat foarte și a poruncit de a oprit pe sfinți și i-a închis într-o temniță întunecoasă și necurată, plină de șerpi veninoși. Dar sfinții lăudau și slăveau pe Dumnezeu, iar fiarele cele otrăvitoare, din temniță, toate au murit și duhoarea cea rea s-a prefăcut în mireasmă neasemănată, iar întunericul s-a prefăcut în lumină prea strălucită. Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat în mijlocul sfinților și a zis către dânșii: „Pace vouă!”. Apoi, apucând de mâna pe Sfânta Fotini a ridicat-o sus și a zis: „Bucurați-vă totdeauna, căci Eu cu voi sunt în toate zilele vieții voastre”. Și îndată, cu cuvântul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor și, văzând pe Domnul, s-au închinat Lui; iar El, binecuvântându-i, a zis: „Îmbărbătați-vă și vă întăriți”. Apoi s-a suit la cer. Iar din trupurile sfinților au ieșit ca niște solzi și s-au făcut sănătoși, așa cum erau mai înainte. Dar urgisitul de Dumnezeu Neron a poruncit că sfinții să rămână în temniță trei ani, ca să pătimească acolo înăuntru tot felul de chinuri și așa să moară cu moarte rea.

Iar după trei ani, având împăratul un slujitor al său închis în temnița aceea, a trimis oamenii săi ca să-l scoată. Deci, ducându-se trimișii în temniță, au văzut pe mucenici că erau vii și sănătoși și au spus împăratului că galileenii care au fost orbiți de el, acum văd și sunt sănătoși, iar temnița este plină de lumină și de bună mireasmă negrăită, încât s-a făcut ca o casă sfânta, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo aleargă mulțime de oameni și cred în Dumnezeul lor și sunt botezați de dânșii.

Auzind acestea, Neron și-a ieșit din minți și, trimițând ostași, i-a adus înaintea sa și a zis: „Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiți în numele lui Hristos? Deci cum îl propovăduiți în temniță? Pentru aceasta eu voiesc să pun asupra voastră multe și grele munci”. Iar sfinții au zis: „Orice voiești fă, dar noi nu vom înceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum că este Dumnezeu adevărat și făcătorul tuturor”. Dar cu aceasta s-a aprins tiranul la mânie și a poruncit să răstignească pe sfinți cu capetele în jos și să strujască trupurile lor trei zile, până se vor dezlega încheieturile lor. Făcând aceasta, sălbaticii și neomenoșii slujitori i-au spânzurat și i-au lăsat alte patru zile, punând străjeri să-i păzească. După aceea, ducându-se să vadă dacă mai trăiesc încă, cum i-au văzut spânzurați au orbit. Iar îngerul Domnului, pogorându-se din ceruri, a dezlegat pe sfinți și, sărutându-i, i-a făcut sănătoși de toate rănile lor. Atunci Sfintei Fotini, făcându-i-se milă de orbirea slujitorilor, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru ei și îndată și-au luat iarăși lumină ochilor lor și crezând în Hristos, s-au botezat.

Înștiințându-se tiranul de acestea, a poruncit să jupuiască pielea de pe Sfânta Fotini și în vremea ce o jupuiau, sfânta cântă: „Doamne, cercetatu-m-ai și M-ai cunoscut”. După ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o în râu, iar pe sfânta au aruncat-o într-un puț sec. Dar la ceilalți mucenici: Sebastian, Fotinos și Iosi, le-au tăiat mădularele cele născătoare și le-au aruncat la câini; i-au jupuit și pe ei de piele și-au aruncat-o în râu, iar pe dânșii i-au aruncat într-o baie veche. Apoi pe cele cinci surori ale Sfintei Fotini, punându-le înaintea lui, a poruncit să le taie mai întâi sânii, după aceea le-a jupuit și pe ele de piele. Însă, când s-au pus slujitorii să jupoaie și pe Sfânta Fotida, ea nu a primit să fie ținută de cineva; ci a stat singură cu mare vitejie și bărbăție, și au jupuit pielea de pe trupul ei, încât s-a minunat și tiranul de răbdarea ei. După acest chin, prea înrăutățitul a găsit și o altă tortură pentru ea, grea și pierzătoare, căci a poruncit și a plecat două vârfuri de copaci, care erau în grădina lui, și au legat pe Sfânta Fotida de cele două vârfuri. Apoi le-a slobozit îndată și sfânta s-a rupt în două părți și astfel și-a dat sfântul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit pierzătorul să taie și pe ceilalți mucenici cu sabia. Iar pe fericită Fotini, scoțând-o din puțul acela, a închis-o în temniță.

Dar ea, fiindcă a rămas singură și nu s-a încununat cu cununa mărturisirii împreună cu ceilalți mărturisitori, se mâhnea și rugă pentru aceasta pe Dumnezeu, care s-a arătat ei și, pecetluind-o cu semnul cinstitei și de viață făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Și după multe zile, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu, și-a dat în mâinile lui cinstitul și sfântul ei suflet. Și astfel s-au dus toți către Dumnezeu cel dorit de dânșii și au dobândit împărăția cerului, căreia dea Dumnezeu ca și noi să ne învrednicim prin rugăciunile lor. Amin.