Întoarcerea la Dumnezeu este un moment de cotitură în viața noastră

Nemângâiat în tânguirea sa şi însetând doar după slăvită veşnicie a lui Dumnezeu, omul se poate întoarce cu toată fiinţa sa către Dumnezeul cel viu şi din adâncul inimii înalţă strigare către „Cel Ce stăpâneşte peste viaţă şi peste moarte şi pogoară până la porţile locuinţei morţilor şi iarăşi ridică” (cf. înţel. 16,13).

Nemângâiat în tânguirea sa şi însetând doar după slăvită veşnicie a lui Dumnezeu, omul se poate întoarce cu toată fiinţa sa către Dumnezeul cel viu şi din adâncul inimii înalţă strigare către „Cel Ce stăpâneşte peste viaţă şi peste moarte şi pogoară până la porţile locuinţei morţilor şi iarăşi ridică” (cf. Înţel. 16,13). Acesta este un moment de cotitură în viaţa noastră, pentru că acum Dumnezeu-Mântuitorul îşi începe lucrarea de rezidire a omului.

Când omul cade în păcat, mintea i se îndreaptă spre cele din afară, risipindu-o în cele zidite. Însă, când omul se întoarce în sine, conştient de pierzania sa şi căutând mântuirea, atunci mintea i se îndreaptă spre cele dinlăuntru, încercând a afla calea de întoarcere spre inimă. În cele din urmă, când toată fiinţa i se adună în împreunarea minţii cu inima, are loc o a treia mişcare, prin care omul se întoarce cu toată fiinţa către Dumnezeu-Tatăl. Şi numai acela care înfăptuieşte această întreită mişcare circulară poate ajunge la desăvârşire.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, p. 15)

De la același autor

Ultimele din categorie