Ispitele în viața noastră

Cuvinte duhovnicești

Ispitele în viața noastră

    • Ispitele în viața noastră
      Ispitele în viața noastră

      Ispitele în viața noastră

Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viața noastră duhovnicească. 

Dumnezeu îngăduie ispitele potrivit cu viața noastră duhovnicească. Uneori îngăduie să facem o greșeală, de pildă o neatenție, ca altă dată să fim atenți și să evităm sau mai degrabă să preîntâmpinăm un rău mai mare ce ni l-ar fi putut face aghiuță. Alteori lasă pe diavolul să ne ispitească, să ne încerce. Adică dăm examene și, în loc de rău, diavolul ne face bine. Aduceți-vă aminte de Bătrânul Filaret care spunea: „Fiule, astăzi n-am avut nici o ispită, m-a părăsit Dumnezeu”. Voia să se lupte în fiecare zi cu ispitele, ca să fie încununat de Hristos.

În orice iarnă duhovnicească să așteptăm cu răbdare și nădejde primăvara duhovnicească. Cele mai mari ispite sunt de obicei de o clipă și, dacă în clipa aceea le evităm, falanga diavolilor trece și se duce și scăpăm. Atunci când omul se unește cu Dumnezeu, nu mai are ispite. Diavolul poate face rău îngerului? Nu, este ars. Viața duhovnicească este foarte simplă și ușoară; noi o facem grea, pentru că nu ne nevoim corect. Cu puțină străduință și multă smerenie și încredere în Dumnezeu, oricine poate spori mult. Pentru că acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc; și acolo unde nu există diavolul, este firesc să nu existe nici ispite.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 131-132)

Citește despre: