Iubirea necondiționată ‒ mit sau realitate?

Indiferent de refuzurile pe care le primim, suntem undeva mai presus decât oriunde pe pământ şi anume adânc pironiţi în inima lui Dumnezeu, acolo unde nimeni din cer şi de pe pământ nu ne poate desfiinţa.

Sfinţii iubeau total, fără convenţii sau restricţii, pe toţi oamenii, plângeau pentru suferinţele tuturor, aşteptau mângâierea celorlalţi, înţelegeau pedagogia Crucii şi a Învierii din fiecare gest. Pentru ei orice cuvânt era o rugăciune, orice înălţare a mâinii era o binecuvântare şi orice tăcere era un suspin. În pruncia inimii lor, se alăptau de la Sânul de iubire al lui Dumnezeu, dăruind frumuseţe şi înţelegere lumii. Trebuie să învăţăm din nou că şi pe noi ne iubeşte Cineva, mai presus decât cerurile, care nu aşteaptă de la noi decât să simţim iubirea Lui şi să ne umplem viaţa de lumină prin ea. Indiferent de refuzurile pe care le primim, suntem undeva mai presus decât oriunde pe pământ şi anume adânc pironiţi în inima lui Dumnezeu, acolo unde nimeni din cer şi de pe pământ nu ne poate desfiinţa.

Adevărata iubire, necondiţionată de plăcere, care nu aşteaptă răspuns, care nu se transformă în nimic, ci doar creşte la infinit, o vom găsi – să ne ajute Dumnezeu! – doar în Împărăţia Lui. Acolo nu este durere, nici întristare, nici suspin, acolo nu există posesivitate, suspiciune, inegalitate, subînţeles, vulnerabilitate sau minciună, ci toate persoanele umane se vor uni în iubire cu Mirele cel veşnic al fiinţei, Dulcele Iisus, Iubitorul de oameni.

(Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati, Lumina răstignită – Cuvinte pentru cei ce plâng, Editura Pars Pro Toto, Iaşi, 2014, pp. 92-93)

De la același autor

Ultimele din categorie