Deși Evagrie nu analizează nicăieri în mod sistematic trimiterile încru­cișate dintre diferitele patimi, e ușor de înțeles din scrierile sale că nebunia/ lăcomia pântecelui (gastrimargia) e într-o relație directă sau indirectă cu toate cele­lalte șapte patimi. În mod constant se vorbește de legă­tura cu desfrânarea, ca în textul citat anterior. La fel și în textele următoare:

„Duhul desfrânării se află în trupurile neînfrânate, duhul cuviinței în sufletele înfrânate” (Cf. Ieșirea 17, 8-16; Deuteronomul 25, 17-19).

„Să nu-ți fie milă de trupul care se plânge de lipsă de vlagă, nici nu-l îngrășa cu mâncăruri scumpe. Căci dacă îi revine vigoarea, se va ridica iarăși împotriva ta, și va pune în mișcare împotriva ta un război neîmpăcat, până ce va duce în robie sufletul tău și te va preda rob patimii desfrânării.”

Adeseori Avva Evagrie pune în legătură nebunia/ lă­comia pântecelui (gastrimargia) cu fantasmele nocturne, cu visele necurate sau alte lucruri mai grave: „Nu da hrană multă trupului tău și nu vei vedea în somn năluciri/ imaginații rele, căci în felul în care o flacără mistuie pădurea, tot așa flămânzirea stinge nălucirile rușinoase”.

Nebunia/ lăcomia pântecelui (gastrimargia) duce însă și la iubirea de arginți: „Iubirea de arginți ne sugerează o bătrânețe lungă, neputința mâinilor la lucru, înfometările viitoare și bolile ce se pot întâmpla, amărăciunile sărăciei și cât de rușinos este să primim de la alții cele de care avem nevoie”.

Dar și mânia, cea de-a treia patimă generică, este prezentată de Evagrie în legătură cu nebunia/ lăcomia pântecelui, la fel ca și întristarea. Motivele sunt la înde­mână. Legătura secretă între slava deșartă și aroganță, pe de o parte, și lăcomia pântecelui, pe de altă parte, apare mai ales în textele deja citate, în care Avva Evagrie analizează răsturnarea paradoxală a celei din urmă într-un post excesiv.

În alte părți se mai spune: „Gândurilor slavei deșarte, care se sârguiesc ca prin posomorală să facă arătat postul nostru, astfel încât, dezlegată și eliberată de gândurile lăcomiei pânte­celui, mintea să fie legată și ținută de gândul slavei deșarte; lucru pe care necurații demoni se luptă să-l facă pentru ca mintea să nu poată sta în picioare și să-și înalțe privirea spre Dumnezeu ridicându-se mai presus de gânduri: «Când postiți, nu fiți posomorâți ca fățarnicii; că ei își mânjesc fețele ca să le arate oamenilor că țin post; adevăr vă grăiesc, își iau plata lor»”. (...)

În sfârșit, întrucât akedia, temuta plictiseală, trece drept punctul final și de concentrare al tuturor patimi­lor, este de înțeles și această legătură. Lucrurile stau, așadar, efectiv așa cum precizează odată laconic Avva Evagrie într-un limbaj simbolico-biblic: „Cine s-a făcut stăpân peste falcă i-a nimicit pe cei de neam străin și și-a rupt ușor lanțurile mâinilor”, „Nimicirea fălcii a născut izvor de apă, iar lăcomia pân­tecelui desființată a născut contemplarea practică”.

Aceste maxime pitorești se referă la Samson care, gă­sind odată o falcă de măgar, „a ridicat-o” și, eliberat din „lanțurile” sale (adică de patimi), a culcat la pământ o mie de filisteni, simbol al „celor de altă seminție” (adică ai demonilor), care ocupaseră „pământul făgăduinței” (cunoașterea lui Dumnezeu și a creației Sale). Locul de unde a ridicat falca de măgar l-a numit apoi „ridicarea fălcii” (anairesis siagonos), fiindcă așa traduce Septuaginta evreiescul Ramath Lehi. La rugămintea lui Samson, Dumnezeu a făcut ca din acel loc să țâșnească pentru cei însetați un izvor de apă (simbol al cunoaște­rii) (cf. Judecători 15,15-19), în treacăt fie spus, acest pasaj oferă un exemplu edificator asupra felului în care Părinții înțelegeau să citească un text, peste care cititorul modern trece repede văzând în el doar o relatare istorică.

(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui – știința și învățătura Părinților pustiei despre mâncat și postit, plecând de la scrierile Avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 78-81)