Lidia Stăniloae: „Dacă într-adevăr îţi pui nădejdea în Dumnezeu, te ajută”

Crezi în Dumnezeu sau nu crezi? Dacă da, atunci concretizează-ți credinţa prin răbdare şi convingerea că până la urmă El te ajută. Dacă nu, atunci trebuie să-ţi reconsideri modul de existenţă. Găseşte-L şi găseşte-te pe tine. Cu trudă, cu efort. Viața, aşa cum trebuie s-o înţelegem noi, creştinii, e efort, ascensiune, ca un drum pe munte, în care nu există decât un sens, în sus. Fără efort şi fară nădejde nu se poate!

Tata m-a agrăit cu seriozitate, cu duritate chiar. „Crezi în Dumnezeu sau nu crezi?” m-a întrebat el. „Dacă da, atunci concretizează-ți credinţa prin răbdare şi convingerea că până la urmă El te ajută. Dacă nu, atunci trebuie să-ţi reconsideri modul de existenţă. Găseşte-L şi găseşte-te pe tine. Cu trudă, cu efort. Viața, aşa cum trebuie s-o înţelegem noi, creştinii, e efort, ascensiune, ca un drum pe munte, în care nu există decât un sens, în sus. Fără efort şi fară nădejde nu se poate!”

O, câtă dreptate avea. Au venit ani grei, când nu-l mai aveam alături, când nu mai puteam da fuga să-i cer sfatul, să aştept de la el mângâiere, liniştire. Dar îmi rămăsese amintirea şi pot să spun că m-a ajutat să trec momentele de răscruce. Şi să înţeleg că, dacă într-adevăr îţi pui nădejdea în Dumnezeu, te ajută. În mod concret, surprinzător de concret. Nu e un eufemism, nu e o figură de stil. E realitatea pur şi simplu. Cea mai normală, cea mai lipsită de spectaculos realitate. E un ajutor concret, aşa cum l-ai putea aştepta de la cineva apropiat şi drag, care nu te lasă în cele mai grele clipe, pe care ştii că poţi conta totdeauna.

De abia atunci am înţeles câtă dreptate avea tata să fie categoric. Că nu erau doar sfaturi teoretice, cuvinte consolatoare de circumstanţă, ci că-mi pusese la îndemână o modalitate practică, verificată, de a vieţui şi a supravieţui, o reţetă care reuşea totdeauna, dacă pot să-mi iau libertatea de a mă exprima astfel. Şi i-am fost recunoscătoare pentru că a fost sfatul cel mai înţelept, cel care mi-a fost mai de folos în viaţă. Acela de a-ţi lua convin­gerile în serios, de-a nu le purta doar ca pe o haină nouă, de care apoi te plictiseşti şi-o ascunzi în vreun colţ al podului... De a rămâne împăcat cu tine însuți.

(Lidia Ionescu StăniloaeLumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, p. 201)

De la același autor

Ultimele din categorie