Gheronda, mă mâhnesc atunci când maicile îmi fac o observație.

Ai mândrie, de aceea te mâhnești. Mândria o zdrobești cu ajutorul fratelui, atunci când îi dai dreptul să-ți facă observație și accepți iertarea lui. În felul acesta se curăță sufletul. Deoarece cugetarea semeață cu anevoie o observă omul de unul singur, el trebuie să-i socotească pe ceilalți ca pe doctorii lui și să primească toate leacurile ce i le dau, ca să se izbăvească de ea. Toți oamenii au în buzunarul lor leacuri pentru ceilalți: cei buni sfătuiesc cu durere și dragoste pe cel bolnav, cei răi îl mustră cu răutate și patimă. Aceștia din urmă devin de multe ori chirurgi mai buni decât primii, fiindcă bagă bisturiul mai adânc.

– Eu, Gheronda, sunt proastă și de multe ori nu îmi dau seama pentru ce mi se face observație.

– Mai bine spune: „Sunt foarte deșteaptă, dar nu am smerenie”. Tu, deși greșești și îți fac celelalte observație, cauți să te îndreptățești. Cum să mai ajungi la măsura de a lua asupra ta greșeala, atunci când te acuză pe nedrept? Omul care se îndreptățește pe sine atunci când i se face observație alungă smerenia de la el. Pe când omul care aruncă asupra lui toată greutatea pentru o oarecare greșeală de-a sa, se smerește și este scăldat de Harul lui Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 83-84)