Mândria și reversul ei
Toată viața trebuie să luptăm împotriva acestui păcat și să fim conștienți că-i putem cădea pradă în orice moment al vieții. Numai înțelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm apariția lui în mintea noastră.
Mândria este primul din cele șapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid și viclean, de nociv și distrugător este acest păcat, încât până și marii sfinți au fost ispitiți de el. Nu este om pe fața pământului care să nu fie ispitit de acest diavol, de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la cel mai învățat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre.
Suntem mândri și facem acest păcat al mândriei atunci când: ne atribuim unele merite sau daruri care, de fapt, nu sunt ale noastre; când ne lăudăm în fața oamenilor pentru ce am făcut, fără să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem; când ne supărăm pe oricine și din orice motiv; când ne facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am făcut-o; când ignorăm și râdem, atât pe bună dreptate, cât și pe nedrept, de cineva; când invidiem și urâm pe cineva care este mai bun decât noi; când vorbim pe cineva de rău, indiferent dacă este adevărat sau nu; când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a plăcea oamenilor sau pentru a fi în centrul atenției; când spunem aproapelui faptele bune pe care le-am făcut etc.
Din acest păcat se nasc toate celelalte... Reversul acestui păcat este virtutea smereniei. Toată viața trebuie să luptăm împotriva acestui păcat și să fim conștienți că-i putem cădea pradă în orice moment al vieții. Numai înțelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm apariția lui în mintea noastră. Trebuie luptat din fragedă tinerețe împotriva acestui mare „microb”, până nu produce „boli cronice”, de netămăduit.
(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 63-64)
Pleacă-ți capul spre pământ!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro