Dumnezeu știe că trupul se smerește prin boală și nu mai trebuie să-l înfrânezi cu postul, cu asprimea, cu cutare; trupul deja este smerit, mai mult decât puterea lui de suferință. Și de aceea se cere osteneala duhului: rugăciunea. De la aceasta nu-i scutit nimeni, până la ultima suflare.

Ferice de cel ce rabdă boala cu mulțumire, că Dumnezeu, văzând asta, îl vindecă fără doctori. Cine Îi mulțumește lui Dumnezeu în boală este un martir de bunăvoie.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 24)