Mărturisirea să vă fie smerită!

Trebuie să te mărturiseşti întru smerenie, cu multă umilinţă şi cu inima zdrobită, precum şi-a mărturisit femeia desfrânată păcatele ei, precum canaaneanca şi precum se ruga vameşul, pentru ca Dumnezeu să primească mărturisirea ta şi să-ţi dea iertarea păcatelor, fiindcă „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”.

Trebuie să te mărturiseşti întru smerenie, cu multă umilinţă şi cu inima zdrobită, precum şi-a mărturisit femeia desfrânată păcatele ei, precum canaaneanca şi precum se ruga vameşul, pentru ca Dumnezeu să primească mărturisirea ta şi să-ţi dea iertarea păcatelor, fiindcă „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalm 50, 18). Această smerenie şi umilinţă trebuie să o arăţi încă şi atunci când te mustră duhovnicul pentru vreun păcat al tău, păstrând tăcerea şi fără să te mânii şi nici tăindu-i vorba, ci primind dojana cu bucurie, ca şi când ţi-ar face-o însuşi Dumnezeu. Dacă s-ar putea, ar trebui să cazi la pământ ca un vinovat şi să-i scalzi picioarele cu lacrimile tale, cum te sfătuieşte Sfântul loan Scărarul: „Fii, şi în purtare şi în cuget, ca un păcătos, la mărturisirea ta căutând spre pământ, şi - de este cu putinţă - să scalzi în lacrimi picioarele celui ce te lecuieşte, ca pe ale lui Hristos” (Cuv. IV).

(I. P. S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Povățuiri pentru spovedanie, Editura Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuţilor, Suceava, 2002, pp. 35-36)

De la același autor

Ultimele din categorie