Mincinosul prezintă un chip neadevărat al realității, ca să pună pe cineva în situația de a nu lucra potrivit cu ea și deci de a se păgubi. Dar uneori cineva trebuie cruțat de a afla realitatea în toată grozăvia ei, pentru a-l pregăti pe încetul pentru ea.

Mincinosul fățarnic dat pe față spune uneori: mi-am prilejuit, prin minciună, pierderea sufletului meu, pentru a scăpa pe alții. Deci el socotește chiar pierderea sufletului său ca o faptă de dreptate. E aici o dublă fățărnicie. Scărarul cunoaște și în cazul minciunii tot felul de situații. El condamnă în modul cel mai aspru numai fățărnicia care urmărește răul altuia.

Într-un fel, acest om e curat de duhul minciunii, fiindcă o folosește pentru nevoia reală de a scăpa pe cineva.

Cel care minte se ține cu sufletul despărțit de cel față de care minte. Nu-și dă sufletul aceluia. Numai cel care spune adevărul se predă pe sine celuilalt. (Părintele Dumitru Stăniloae)

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, volumul II, Editura Doxologia, 2013, p. 44)