Dumnezeiştii Părinţi ai Bisericii dreptmăritoare ne învaţă că numai atunci ne vom putea ruga bine când vom şti să lucrăm în linişte şi să ne păzim inima netulburată şi în pace. Când vom face un lucru, să-l facem în pace, fără silă şi cu linişte, iar toată străduinţa noastră în viaţa aceasta să fie pentru a ne împăca inima şi a nu o lăsa să ne tulbure. Câştigând această pace, vom face toate lucrurile noastre cu linişte, cu blândeţe, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură, zicând: Fiule, cu blândeţe săvârşeşte-ţi lucrurile tale (Isus Sirah 3, 17), ca să te învredniceşti fericirii celor blânzi, că aceia vor moşteni pământul (Matei 5,5 )

Sfântul Nicodim Aghioritul, marele dascăl al liniştii şi al rugăciunii tainice, ne arată că avem nevoie de pacea sufletului, zicând: "Întâi de toate să ai, frate, pace şi sfială la cele cinci simţuri. Să nu vezi, să nu auzi, să nu mişti mâinile tale sau să umbli tulburat, ci paşnic şi cu bună rânduială. Când te vei obişnui să păzeşti această pace în mişcările din afară, uşor şi fără sforţări vei ajunge să linişteşti şi să împaci şi pe cele dinăuntru, căci, după Sfinţii Părinţi, omul cel dinăuntru se întocmeşte cu cel din afară" (Războiul nevăzut, cap 4). (...)

Cel ce vrea să-şi păzească inima în pace, are nevoie de patru lucruri şi anume: trebuie mai întâi să se străduiască să facă mai mult voia altora decât pe a sa; în tot ce este trecător, să aleagă totdeauna a avea mai puţin, decât mai mult; să caute totdeauna locul cel mai de jos şi să fie plecat la toţi; să dorească totdeauna să se roage ca voia lui Dumnezeu să se facă deplin întru sine. Cel ce face aşa, umblă în calea păcii şi a repausului şi ajunge la adevărata libertate.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre înviere, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 2007, p. 213-215)