Postul, culcatul pe pământul gol, privegherile prelungite şi toate celelalte pot fi îndeplinite cu uşurinţă de mulţi credincioşi, nu numai de băr­baţi, ci şi de femei. Dar când e vorba de stat în fruntea Bisericii, când e vorba de încredinţat purtarea de grijă a atâtor suflete, femeile să se dea la o parte din faţa unei slujbe atât de înalte, şi chiar cea mai mare parte din bărbaţi! Să fie puşi în această slujbă înaltă numai bărbaţii aceia care întrec cu mult pe toţi ceilalţi oameni în virtutea sufletului, pe cât era mai înalt Saul decât iudeii în înălţimea trupului (I Regi 10, 23); şi chiar cu mult mai înalţi! Nu-mi căuta pentru preoţie oa­meni care întrec în înălţime pe ceilalţi numai cu un cap! Ci pe cât e de mare deosebirea dintre fiinţele necuvântătoare şi oameni, tot pe atât de mare să fie şi deosebirea dintre păstor şi păcă­toşi, ca să nu spun chiar ceva mai mult. E vorba de primejdii cu mult mai mari!

Păstorul care pierde oile, sau pentru că i le-au răpit lupii, sau pentru că i le-au furat hoţii, sau pentru că a dat boala în ele, sau pentru că a venit peste ele vreo altă nevoie, poate fi iertat de stăpânul turmei; iar dacă-i cere socoteală, pagu­ba se mărgineşte la bani. Dar omul căruia i s-a încredinţat turma cea cuvântătoare a lui Hristos suferă mai întâi nu pagubă la bani ci paguba în propriul lui suflet.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 61)