Patimile monahilor și ale mirenilor

Precum celor din lume, iubirea de argint le este rădăcină a tuturor relelor, tot astfel este lăcomia pântecelui pentru monahi.

O altă clasificare a patimilor se referă la patimile monahilor şi la cele ale mirenilor. Întrucât modul cenobitic de viaţă, care presupune practicarea ascezei, diferă de modul mirenesc de viaţă, diferă şi patimile specifice fiecăruia din aparţinătorii acestor două categorii. Sfântul Ioan Scărarul arată că „precum celor din lume iubirea de argint le este rădăcină a tuturor relelor, tot astfel este lăcomia pântecelui pentru monahi.” Pentru a ilustra această teză, Sfântul afirmă că „unele dintre patimi nasc înlăuntrul sufletului, trecând apoi în trup, altele urmează tocmai calea contrară [se zămislesc în trup şi se manifestă în suflet]; această a doua posibilitate se aplică în special celor ce sunt din lume, pe când cea dintâi celor ce petrec în singurătate.”

În aceeaşi ordine de idei, există diferenţe între patimile care se stârnesc în caz de boală, atât în ceea ce-i priveşte pe monahi, cât şi pe mireni: „Demonii mâniei, iar uneori şi ai hulei (blasfemiei) întovărăşesc pe oamenii ce trăiesc în lume când sunt bolnavi. Cei care s-au retras din lume, dacă-şi pot satisface toate nevoile lor din belşug, sunt atacaţi de către demonul lăcomiei pântecului şi demonul desfrânării. Iar dacă petrec în oarecari locuri lipsite de mângâiere şi pricinuitoare de multe nevoinţe, au mereu de vecini pe demonul trândăviei şi al tristeţii.” Prin urmare, ispitele sunt diferite de la caz la caz depinzând de aşezarea duhovnicească a fiecăruia, de modul său de viaţă, şi de alţi factori. Fiind deosebit de ingenios, diavolul ştie cum să ne atace pe fiecare, potrivit stării în care ne aflăm.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 297-298)

De la același autor

Ultimele din categorie