Postul e vechi și începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine.

Postul și rugăciunea sunt două mijloace prin care curățim firea de patimi. Toți oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu și-au smerit sufletul cu rugăciune și post. Și Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii Împărăției lui Dumnezeu, deși Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaș.

Temeiurile mai adânci ale postului și rugăciunii le găsim la Botez. Adâncul ființei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minții, sau în altarul inimii, după expresia Părinților, Se sălășluiește Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simțuri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie și să prindă voința din nou în mrejile sale.

Cu trupul nu putem trata decât prin post. El nu știe și nu recunoaște convingeri. De aceea el trebuie uscat, încet și cu socoteală, fiindcă, în mocirla uscată, porcii patimilor nu mai vin să se scalde. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conștiinței.

Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minții. Postul lucrează și asupra acestora. E un lucru de mirare, zice Ioan Scărarul, că mintea fiind netrupească, de la trup se spurcă și se întunecă și că, dimpotrivă, cea nematerialnică de la țărână se subțiază și se curăță. Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 132-133)