Postul, de exemplu, nu este o interdicție, nici un simplu exercițiu de îmbunătățire individuală. Este, cum spun Părinții Bisericii, o foame și o însetare după plinirea Trupului lui Hristos. Este un mod liturgic al Bisericii. Eu postesc nu doar pentru mine, ca individ, ci ca mădular viu al unui Trup ce însetează după plinirea Sa în Hristos, capul Său.

Dacă nu vreau să postesc, mă scot pe mine în afara tainei sobornicești, mă smulg din albia lucrării Trupului lui Hristos. Mă închid pe mine acelui râu de apă vie care izvorăște din Trupul lui Hristos, prin mădularele Sale vii.

(Părintele Filotheos Faros, Înstrăinarea ethosului creștin, Editura Platytera, București, 2000, p. 12)