Desigur, este greu să fii un bun postitor. Noi învățăm smerenia atunci când ne dăm seama cât de lipsiți de putere suntem în fața costițelor la grătar, a puiului fript, a cozonacului. Stomacul nostru și papilele gustative sunt corupte până la degradare și nu le place până nu li se face voia. Abțineți-vă de la friptură și este ușor să nu vă mai gândiți la nimic altceva decât la friptură. Da, chiar nu suntem buni de nicio ispravă. Dorințele și poftele noastre sunt fără control, după cum știe oricine s-a luptat să piardă din greutate sau a spus: „Ei, voi lua doar un chips”, înainte de a se uita mirat, câteva minute mai târziu, la punga goală. Suntem mult mai neputincioși decât ne place să credem.

Postul ne oferă un anumit antrenament ca să rezistăm dorințelor trupești pentru plăcere, ce ne copleșesc și cărora pare imposibil să le ținem piept. Evident, este un instrument foarte bun în lupta împotriva lăcomiei pântecelui, pe care, deși este posibil, este improbabil să o depășim cu brânză tofu, năut și broccoli. A învăța că putem trăi cu un meniu modest și sănătos, care nu include mâncărurile noastre preferate, este cu adevărat o binecuvântare. Da, viața merge mai departe chiar și atunci când nu este împlinită voia noastră și nu ne satisfacem fiecare dorință egocentrică. Deși mâncăm multe feluri bogate și deosebite la Paști, asprimea Postului Mare ne ajută să ne vindecăm pofta pentru mâncare și alte forme de autosatisfacție, măcar puțin. Iar două zile de post pe săptămână și patru perioade de post pe an ne oferă mult din exercițiul dorit. Renunțarea de sine devine parte a ritmului vieții noastre, lucrul de care avem nevoie cei mai mulți dintre noi. Postul face posibilă sărbătorirea, savurarea unei mese într-adevăr bune, ca semn de bucurie. Când ai postit cu strictețe de-a lungul Postului Mare, poți cu adevărat sărbători la Paști, atunci când mănânci „vițelul îngrășat”. Cei care nu au postit încă se vor bucura de masă, dar este o intensitate a celebrării atunci când guști carne pentru prima dată, după mai multe săptămâni.

Haideți să recunoaștem. Noi suntem ființe umane și în mod natural ne plac unele mâncăruri mai mult decât altele. Are sens să asociem momentele importante ale anului creștin, mai ales Paștile și Crăciunul, cu mese bogate care îi aduc pe toți împreună în celebrarea plină de bucurie a Veștii celei Bune. Patruzeci de zile sau mai mult de postire ne ajută să ne pregătim a primi binecuvântarea sărbătorii pe cât de mult posibil. Nu, aceasta nu înseamnă lăcomia pântecelui sau alte păcate, ci înseamnă că vom fi mai apreciativi față de mâncarea bogată și buna tovărășie, ca semne ale mântuirii noastre. Postirea ne ajută, într-adevăr, să apreciem mâncarea ca pe o binecuvântare.

(Pr. Prof. Philip LeMasters, Credința uitată. Vechi adevăruri din Răsăritul creștin pentru creștinii contemporani, traducere din engleză Mădălin Enciu, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 89-90)