Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influență spirituală asupra celorlalți, nu numai asupra duhului, ci și a trupului. Dumnezeu lucrează asupra trupului prin duhul omului. Dumnezeu poate face totul prin rugăciunea credinciosului plină de încredințare. Sfântul care se roagă nu spune: „Vom vedea, vom căuta o soluție”. Niciodată sfinții nu spun așa ceva. Sfinții sunt plini de convingere și se roagă. Fiecare om poate dobândi această încredințare, această certitudine. Astfel, adeseori problemele se rezolvă prin rugăciune.

Cum să ajungem aici? Fiind mereu preocupați de Dum­nezeu într-o stare existențială de vibrantă sensibilitate față de Dumnezeu. Și în vremea noastră pot fi găsite exemple concrete ale acestei puteri a rugăciunii. În cutare mănăsti­re este un preot care face multe vindecări. De la orele pa­tru dimineața și până la miezul nopții el se roagă pentru credincioși și ascultă mărturisirea păcatelor lor. Nu mă­nâncă aproape nimic; spovedește mereu. Este neîncetat dăruit oamenilor. Și oamenii au o mare încredere în el.

Vindecările depind și de credința celor care vin împre­ună cu bolnavii. Și ei sunt într-o stare existențială. Sunt în deznădejde, au pierdut orice speranță într-o vindecare naturală, și atunci aleargă la Dumnezeu, singurul refugiu, singura speranță. Uneori, când preotul nu este atât de pu­ternic duhovnicește, credinciosul care vine cu credință e cel ce produce minunile. El este atunci cel care se roagă. Strigă către Dumnezeu. Poate că un strigăt către Dumne­zeu este mai important decât rostirea unei rugăciuni. Stri­gă cu disperarea celui care nu mai are resurse naturale, dar cu credință: „Doamne Dumnezeule, Tu ești Singurul care mă poți mântui!”.

(Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, Dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 202-203)