Răspunsul nostru la chemarea Domnului

Întreaga Evanghelie este o invitaţie pe care Hris­tos o face neamului omenesc şi, totodată, o lămurire a felului în care noi putem răspunde acestei invitaţii.

Esenţială mi se pare pentru viaţa în Biserică, pentru viaţa duhovnicească, le­gătura de început pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă cu Dumnezeu. Dumnezeu a venit pe pământ să facă un Legământ cu neamul omenesc, un Nou Legământ, un Legământ al harului, un Legământ pecetluit prin scump sângele Său. Ne invită pe toţi să răspundem che­mării Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!”. Întreaga Evanghelie este o invitaţie pe care Hristos o face neamului omenesc şi, totodată, o lămurire a felului în care noi putem răspunde acestei invitaţii.

Care este începutul intrării noastre în Biserică? Începutul este pocăinţa. Aces­tea sunt primele cuvinte cu care Şi-a în­ceput Hristos predica, aceasta este prima chemare a Sfântului Proroc şi Înaintemergător Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”.

Pocăinţa este un proces foarte com­plex, care cuprinde şi marchează în­treaga noastră viaţă. Pocăinţa nu este un act, pocăinţa este o mişcare neîntreruptă, o smucire a inimii din mlaştina păcatului şi a indiferenţei, pentru a se îndrepta către Dumnezeu, către Ziditorul său.

Aşadar, a răspunde chemării lui Hris­tos, a fi atins de cuvintele Lui sfinte în­seamnă a tresări din amorţeala de care suntem cuprinşi cu toţii pentru a înţelege că suntem bolnavi, că suntem muritori, nu suntem ceea ce am putea şi ar trebui să fim. Înseamnă să înţelegem că toate sunt deşertăciune – nu pentru că nu ar fi frumoase, nu pentru că nu ar fi adânci şi cuprinzătoare, ci pentru că, aşa cum le vedem noi şi cum le trăim în această viaţă pământească, ele nu pot rămâne veş­nice, ele vor dispărea. Şi, din această cauză, înţeleptul Solomon le numeşte de­şertăciune. Deşertăciune nu sunt doar bogăţiile materiale, deşertăciune nu este doar slava lumii, ci deşertăciune sunt toate gândurile şi aspiraţiile noastre cele mai de taină, toate îndrăgostirile noas­tre, toate uimirile noastre omeneşti, pen­tru că ele, într-o bună zi, dispar.

Aşadar, aici este începutul pocăinţei, în această tresărire, că, iată, toate sunt de­şertăciune dacă nu ne vom îndrepta către Ziditorul nostru.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 20-22)

De la același autor

Ultimele din categorie