În Sfânta Scriptură se spune de multe ori că noi sântem nişte pribegi şi nişte oaspeţi pe acest pămînt. Dar, chiar dacă nu s-ar fi spus asta în Sfânta Scriptură, omul conştient o înţelege. Meditând despre viaţa pe pământ şi vizitând cimitirele noi şi vechi, orice om înţelept ajunge inevitabil la conştientizarea acestui fapt.

Iar în momentul cînd a ajuns la conştientizarea unui fapt evident, omul înţelept se chinuieşte să caute răspuns la trei întrebări:

Dacă sântem nişte pribegi, care e sco­pul călătoriei noastre?

Dacă sântem nişte străini pe acest pământ, unde e patria noastră?

Dacă sântem oaspeţi, atunci oaspeţii cui suntem?

În Balcani, oriunde şi mereu, poţi auzi: răspunsuri la aceste trei întrebări esenţi­ale ale vieţii. Şi răspunsurile astea sunt date de cei mai simpli bărbaţi şi femei, deoarece privilegiul unui simplu popor creştin e acela că atunci când ştie puţine ştie esenţialul.

La prima întrebare: „Dacă suntem nişte pribegi, care e scopul călătoriei noastre?" poporul răspunde: Nu suntem din lumea aceasta, ci din cealaltă. Sau răs­punde: Suntem din cer, nu de pe pământ.

Iar la a doua întrebare: „Dacă suntem nişte străini pe acest pământ, unde e pa­tria noastră?" poporul răspunde: Patria noastră e acolo, unde e Tatăl nostru. Sau răspunde altfel: Pe lumea asta suntem nişte străini, iar pe cealaltă la noi acasă. Şi la a treia întrebare: „Dacă sîntem oaspeţi, atunci oaspeţii cui suntem?" po­porul răspunde: Slavă Domnului, noi suntem oaspeţii Lui pe Pământ.

(Nicolae Velimirovici, Tărâmul inaccesibil, Editura Cathisma, 2007, p. 21)