Rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhov­nicească

În momentul Euharistiei, Biserica se uneş­te într-un trup de credinţă şi de iubire.

Care este rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhov­nicească?

Eu cred că viaţa duhovnicească şi viaţa creştină înseamnă acelaşi lucru. Nu trebuie să separăm viaţa cotidiană de viaţa bisericească, ci trebuie să aşezăm Sfânta Euharistie chiar în centrul vieţii creştine. Toate celelalte Sfinte Taine converg spre Sfânta Euharistie. Pentru că putem spune că în Sfânta Euharistie se rea­lizează Taina Bisericii. Şi prin aceasta aş începe răspunsul meu.

Mai întâi de toate, participarea la Sfânta Euharistie nu este un act individual, ci un act personal şi când zic personal înţeleg participarea în comuniune; în co­muniune cu Dumnezeu şi cu întreaga umanitate. În Euharistie umanitatea întreagă, răscumpărată de Dumnezeu, se unifică şi devine o icoană. Şi această icoană exprimă două aspecte: iubirea şi credinţa în Dumnezeu. De aceea, înainte de a începe Canonul euharis­tic, diaconul spune: „Să ne iubim unii pe alţii, ca în­tr-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh”. Deci, în momentul Euharistiei, Biserica se uneş­te într-un trup de credinţă şi de iubire. În acest fel, participăm la Sfânta Liturghie pentru a aduce lui Dumnezeu ofranda noastră. Este un moment esen­ţial şi atunci când preotul spune: „Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate”. În acest moment, în numele oricărui om botezat, care prin botez este, deopotrivă, împărat, profet şi preot, preotul oferă lui Dumnezeu întreaga creaţie. Vocaţia fiecăruia este de a fi preot în creaţie. Este ceea ce a făcut Adam în paradis. Din păcate însă, Adam nu şi-a îndeplinit până la capăt această lucrare de preot în creaţie. Nu vreau să explic mai mult, dar ceea ce este foarte important, mai ales pe plan teologic, este raportul omului cu creaţia şi cu Dumnezeu. De asemenea, impor­tant este faptul că numele care s-a dat Liturghiei ex­primă aceasta. În limba greacă anaforà înseamnă ofrandă, exprimând raportul tuturor creştinilor, prin intermediul preotului, cu Dumnezeu. Apoi, momentul următor este acela când preotul invocă pogorârea Duhului Sfânt, „peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte”.

Această chemare a Duhului Sfânt peste noi este o continuare a Tainei Mirungerii, deci o prelungire a Cincizecimii.

Al treilea moment este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Deci, în Euharistie este o mişcare de convergenţă, care uneşte mai întâi totul, iar apoi o mişcare de expansiune în afară, care alimentează şi dă putere vieţii noastre creştine. (Părintele Symeon Brüschweiler)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 137-138)

De la același autor

Ultimele din categorie