Am stat în închisoare cu mulți oameni, cu ierarhi, cu preoți buni, cu călugări și am înțeles că rugăciunea este strădanie, foarte mare strădanie.

În momentul când te așezi la rugăciune, diavolul te atacă și după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îți pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumești. Până și curiozitatea de a ști cât e ceasul lucrează în mintea ta, sau curiozitatea de a ști dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca niște acțiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră.

Părintele Porfirie spune că aceste gânduri care ne vin în minte în timpul rugăciunii sunt ca niște avioane. Întâi le auzi departe, foarte încet, ca pe un zgomot fără insistență puternică, apoi zgomotul crește, și crește, și crește, și când ajung deasupra capului tău te copleșesc cu vuietul lor și apoi trec mai departe. Dar dacă intri în conversație cu aceste gânduri, ele fac din inima ta aeroport.

Mă întreabă unii credincioși cum să facă să lupte împotriva gândurilor care le vin în minte când se roagă. Primul lucru este să nu le dai atenție. Adică să le lași să treacă peste capul tău. Al doilea lucru este să chemi ajutorul lui Dumnezeu și al îngerului păzitor. Și al treilea lucru este să nu deschizi inima ta pentru o conversație cu gândurile rele. Fiindcă demonul e mai puternic decât noi. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă. Așa se explică de ce suntem atât de atacați când ne rugăm. E o armată de demoni care ne aduc toate gândurile acestea josnice.

Dacă inima ta este pătrunsă cu adevărat de Duhul Sfânt, dacă rugăciunea ta îți contopește întreaga inimă și sufletul, atunci nu mai trebuie să spui multe rugăciuni, ci doar: „Doamne, nu mă lăsa!” sau „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, care e cea mai puternică rugăciune. Numele lui Iisus este dulce la rostit, izgonește demonii și aduce îngerii înapoi, iar în inimă și în minte aduce blândețea purtării față de ceilalți. Dar dacă nu ai ajuns acolo, urmează regula rugăciunii din cartea de rugăciuni, deoarece chemând Numele lui Dumnezeu prin toate rugăciunile care se fac, chemi pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Duhul Sfânt, pe Sfânta Treime, pe Dumnezeu Tatăl, pe Sfinți, pe toți Mucenicii, iar inima ta intră în vibrație lăuntrică cu toți acești sfinți.

Câteodată vin aici, la biserică și nu este nimeni înăuntru. Este liniște. Intru și în clipa în care am intrat pe ușă, am impresia că toți Sfinții au fața către mine, și-au întors privirea către mine. Simt că nu sunt singur. Mă simt înconjurat de niște puteri duhovnicești. Și de multe ori aud pași mergând prin biserică... Nu văd nimic, dar se aud pași ușori. Se aude o mișcare. Sigur, o să ziceți: „Bine, dar biserica e veche și trosnește”. Poate că trosnește biserica, dar poate că Dumnezeu îmi dă de știre că sunt împreună cu sfinții, că mă rog cu ei, sau ei se roagă împreună cu mine. Dumnezeu îmi dă de știre.

Și știu că în clipa aceea, într-adevăr, nu sunt singur aici și dacă este noapte, oricât de târziu, nu-mi este frică. Nu simt urâtul, ci numai un fel de bucurie care nu-mi aparține, care este străină de mine, nu iese din inima mea, ci-mi vine din altă parte.

(Părintele Gheorge Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 24-26)