Rugăciunile Fericitului Ioan Maximovici

Când i-am spus că Fericitul Ioan este lângă ea, şi-a desfăcut pleoapa cu degetele şi l-a văzut. Din crăpături (ce avea ea în loc de ochi) s-au scurs lacrimi de bucurie.

Sora cumnatului meu, din Canada, a fost pur și simplu adusă la viaţă din moarte sigură de rugăciunile Arhiepiscopului loan. Arhiepiscopul a vizitat-o foarte des în spital, unde zăcea cu ambii plămâni sfişiaţi, coastele rupte şi suferind îngrozitor. Avusese un accident de maşină.

Când a fost internată prima dată în spital, avea chipul umflat ca o pernă, aşa încât nu i se vedeau ochii, dar era conştientă. Când i-am spus că Fericitul Ioan este lângă ea, şi-a desfăcut pleoapa cu degetele şi l-a văzut. Apoi i-a apucat mâna şi a apăsat-o pe buze - căci nu putea vorbi din cauza tubului din gâtul său sfâşiat. Din crăpături (ce avea ea în loc de ochi) s-au scurs lacrimi de bucurie.

După acea primă dată Episcopul a vizitat-o de mai multe ori şi ea a început să-şi revină. Odată, ne-am dus acolo şi - îndată ce am intrat în salonul comun al spitalului municipal, unde erau pacienţii care aveau nevoie de terapie intensivă - Fericitul Ioan, care încă nu auzise nimic, ne-a spus:

- Mousia este într-o stare critică acum.

Apoi s-a dus la ea, a tras perdelele şi s-a rugat vreme îndelungată la căpătâiul ei. Între timp au venit doi doctori și i-am întrebat fără ocolişuri: cât de critică este starea ei şi dacă să-i spunem fiicei sale - căreia îi ascunsesem că mama ei avusese un accident de maşină ca să nu o mâhnim prea tare - să vină din Canada? Ambii doctori mi-au răspuns:

- Vă priveşte dacă o chemaţi sau nu pe fiica ei, dar nu garantăm că o să mai trăiască până dimineaţă...

Slăvit să fie Domnul - după noaptea aceea, nu numai că a supravieţuit, ci s-a făcut şi bine şi s-a întors în Canada.

După moartea Fericitului nostru arhipăstor, mi-a scris exprimându-şi dragostea şi recunoştinţa pentru el. Mi-a spus că este sănătoasă, la un an după cele întâmplate.

(Pr. Serafim Rose, Pr. Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici  - viața și minunile, Editura Cartea Ortodoxă, București, p. 343)

De la același autor

Ultimele din categorie